[language-switcher]
Fondul de manuscrise românești păstrate la Biblioteca Academiei însumează aproape 6000 de volume și conține în primul rând texte ale literaturii române vechi.
Din punct de vedere al vechimii, manuscrisele se înscriu în perioada secolelor XVII-XX, iar din punct de vedere al conținutului, reprezintă cărți liturgice, patristice sau eshatologice, calendare, bucoavne, cântece de stea sau pilde filosofice, dar și manuscrise ale operelor scriitorilor români, clasici ai literaturii noastre, de la premoderni la contemporani.
Cel mai vechi manuscris românesc din colecțiile Bibliotecii Academiei Române este Psaltirea Scheiană, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
Cea mai mare parte din manuscrisele românești vechi o reprezintă cele cu conținut religios. Se disting în componența fondului de manuscrise românești cărți ale Vechiului și Noului Testament (incluzând și traducerile sau comentariile pe marginea lor), cărți liturgice, cărți de omiletică, de literatură dogmatică și de polemică religioasă, cărți de drept canonic (incluzând și toată literatura juridică difuzată în spațiul românesc), literatură patristică.
Codicele Voronețean, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, traduceri după originale slavone ale textelor Noului și Vechiului Testament, datând de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, sunt cele mai vechi texte în limba română. Ele sunt prezente în colecția de manuscrise a Bibliotecii alături de copii ulterioare ale textului Psaltirii, în foarte mare număr. Alături de acestea se află manuscrisul Psaltirii în versuri a Mitropolitului Dosoftei și multele cântece de stea, extrase din versurile sale. În colecția de manuscrise se păstrează o singură Biblie integrală, manuscris datat aproximativ 1660-1675, a cărui traducere este atribuită spătarului Milescu.
Cărțile liturgice, precum Liturghierul, Molitvenicul, Ceaslovul și Octoihul, sunt întâlnite în zeci de copii, complete sau fragmentare. Remarcabil, de asemenea, este Slujebnicul Arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei, cu text în slavonă, română și greacă.
Legate de cărțile liturgice, Psaltichiile, adică manuscrisele de muzică bisericească, se întâlnesc atât ca texte originale (prima traducere în limba română datează din anul 1713), cât și în copii după psaltichii grecești.
Citește mai mult
Literatura omiletică este reprezentată în mod strălucit de Didahiile lui Antim Ivireanul.
Scrierile sfinților părinți, sunt de asemenea extrem de numeroase: de la Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Ioan Gură de Aur sau Chiril al Alexandriei și până la Nichifor Theotokis, sunt prezenți în colecția de manuscrise de la Biblioteca Academiei, fie cu întreaga operă, fie cu texte fragmentare, în miscelanee sau în volume de culegeri, cum sunt Alăuta duhovnicească, Alfa vita sufletească .
O categorie specială de manuscrise o reprezintă cărțile populare a căror traducerea în românește începe foarte devreme. Între acestea, Floarea Darurilor, operă creată în secolul al XIII-lea de călugărul Tommaso Gozzadini, una dintre cele mai vechi cărți populare care au circulat la români și care ilustrează contactele timpurii dintre cultura română și cea europeană. Alături de ea, romanele populare Alexandria și Varlaam și Ioasaf, precum și Archirie și Anadan, Esopia, Halima, Berloldo, Filerot și Antusa, Istoria lui Erotocrit, Istoria eliopicească a lui Iliodor, Istoria lui Tarlo și a prietenilor săi.
Textele aprocrife, incluse uneori între cărțile populare, sunt de asemenea prezente în colecție. Acestea apar în literatura noastră veche încă din secolul al XVI-lea, mai ales în Transilvania și sunt răspândite în întregul areal românesc, traduse din literatura greacă sau slavă.
O categorie de manuscrise bogat reprezentată în colecția de manuscrise românești este literatura istorică, incluzând cronici, cronici rimate, cronografe și texte istorice, care au circulat sub formă manuscrisă. De o importanță deosebită sunt cele 25 de volume dăruite de către D. A. Sturdza pentru Biblioteca Academiei, conținând copii de cronici privitoare la Moldova și Țara Românească, de o valoare remarcabilă, atât prin raritatea textelor, cât și prin notorietatea copiștilor în istoriografia românească. Acestora li se adaugă cele 22 de volume donate de V. A. Urechia în 1882. Împreună, cele două donații reunesc Letopisețele lui Miron și Nicolae Costin, cele mai complete variante de texte ale lui Ion Neculce, operele cronicarilor munteni Radu Popescu și Radu Greceanu.
Demne de remarcat sunt cele două variante din Învățăturile lui Neagoe voievod către fiul său Teodosie, operă rar întâlnită în fondul românesc de manuscrise și cu atât mai prețioase.
Importante pentru studiile de drept și de limbă sunt textele de pravile, de drept canonic, cel mai adesea miscelanee de drept eclesiastic și drept bizantin laic, prezente în multe copii și variante.
Lor li se adaugă numeroasele preocupări de limbă, concretizate în manuscrisele de gramatici, de glosare, lexicoane și vocabulare.
