[language-switcher]

Expoziția „Donaţia Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice secolele XVII-XVIII”

Organizator: Biblioteca Academiei Române 

5 octombrie 2026, ora 12:00

Sala „Theodor Pallady”

Biblioteca Academiei Române

Biblioteca Academiei Române vernisează luni, 5 octombrie 2026, ora 12, expoziția „Donaţia Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice secolele XVII-XVIII”, la  Sala „Theodor Pallady” din Calea Victoriei nr. 125.

 

În deschidere vor lua cuvântul domnul prof. ing. Nicolae Noica – director general al Bibliotecii Academiei Române, conf. dr. Bogdan Suditu – Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti şi dr. Mariana Radu – specialista Cabinetului de Hărţi al Bibliotecii şi curatoarea expoziţiei.

Acad. Dimitrie N. Ciotori, una dintre personalitățile culturii românești  din perioada interbelică, ce a îmbinat activitatea diplomatică, literatura și publicistica într-o perioadă de mari transformări politice, a contribuit la îmbogățirea patrimoniului românesc cu  o donație de peste 70 de hărți extrem de valoroase. Ca în toate cartografia europeană din secolele XV-XIX, și aceste lucrări care reprezintă Principatele Române îmbină arta decorativă cu precizia matematică, rezultând harta, un instrument geopolitic și document istoric. Aceste opere nu doar că au desenat granițele și relieful spațiului românesc, dar au reflectat modul în care Occidentul descoperea și percepea această barieră culturală și militară din calea marilor imperii. Cartografia nu era doar o știință exactă, ci și o artă de prestigiu, hărțile realizate de marii maeștri europeni (olandezi, germani, francezi sau italieni) se remarcă prin elemente vizuale de o frumusețe rară: G. Mercator, J. Hondius  G. Gastaldi, Gerard  Valk, Iustus Danckerts, H. Mall, Speed etc. În concluzie, hărțile realizate de marii cartografi europeni reprezintă o moștenire culturală de preț ce reflectă  schimbările geopolitice și culturale ale spațiului românesc prin intermediul artei grafice de excepție.

Expoziţia „Donaţia Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice secolele XVII-XVIII” îşi propune să prezinte publicului la sala “Th. Pallady” aproximativ 40 de materiale cartografice, importante pentru istoria spaţiului carpato-danubiano-pontic, materiale provenite din fondul Ciotori. Întreaga donaţie, peste 70 de materiale, vor fi şi ele expuse public într-o expoziţie virtuală pe site-ul instituţiei, expoziţie ce va fi inaugurată până la finele anului în curs.

Expoziția este deschisă în perioada 5-16 octombrie 2026, putând fi vizitată de luni până vineri, între orele 9-14. Intrarea este liberă.

Biblioteca Academiei Române

DISTRIBUIE

Facebook
X
LinkedIn