Tipărit la Imprimeria Statului în 1926, volumul reprezintă una dintre cele mai ambițioase încercări interbelice de a raționaliza aparatul administrativ al României Mari. Elaborat de Mihail Manoilescu în calitate de subsecretar de stat la Finanțe în guvernul generalului Alexandru Averescu, anteproiectul propunea, pentru prima dată, un sistem unitar de salarizare aplicabil deopotrivă funcționarilor administrativi, magistraților, corpului didactic, clerului și militarilor — „cetățenii români (fără deosebire de sex) cari îndeplinesc un serviciu public permanent la Stat”.

Proiectul prevede 36 de tipuri legale de salariu, exprimate în lei aur — de la 15 lei aur lunar pentru treapta cea mai joasă până la 4.000 lei aur pentru prim-ministru —, corectate prin coeficienți variabili în funcție de categoria localității (rural, urban II, urban I, București) și completate cu suplimente de familie, de soție și de copil. Textul introduce, prin art. 21, principiul remunerării după titlul de studii (doctorat, licență, bacalaureat) și înființează comisii de echivalare a titlurilor academice pe lângă Universitatea și Școala Politehnică din București. Partea a II-a instituie un „cadru de disponibilitate” al foștilor funcționari și un regim sever de austeritate: blocarea posturilor devenite vacante până la 31 decembrie 1930.

Cele 48 de articole sunt însoțite de douăsprezece anexe care alcătuiesc, prin Tablourile A și B, un veritabil inventar al tuturor funcțiilor statului român la 1926 — de la învățătorul ajutor la patriarh și de la conductorul tehnic la prim-președintele Înaltei Curți de Casație. Anteproiectul urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 1927 (art. 47).