Autor de poeme de dragoste inspirate de iubirea sa nefericită pentru actriţa Élise Devoyod, (1885, îl cunoaşte pe editorul Lemerre, adevărat mecena al poeţilor parizieni. Devine lector la editura acestuia (1869).
Este mobilizat în garda naţională (1870). Sub diferite pseudonime, publică versuri, articole, pastişe. Îşi face debutul editorial cu eseul Alfred de Vigny (1868). Sub semnătura Anatole France, publică la Lemerre volumul de poezii Poèmes dorés (Poeme aurite) în anul 1873.

Înlătură din culegerea de versuri Le Parnasse contemporain publicată de editura Lemerre în 1875, poeziile lui Verlaine, Mallarmé, Charles Cros. Devine bibliotecar la Senat (1876).

Apare primul său roman Le Crime de Sylvestre Bonnard (Crima lui Sylvestre Bonnard) (1881), premiat de Academia franceză. Începe să frecventeze saloanele doamnelor de Loynes şi Arman de Caillavet (1883). În acelaşi an are loc întâlnirea sa cu Renan.

Este reprezentată piesa Noces corinthiennes (Nunta din Corint) în anul 1884. Devine director al revistei Les Lettres et les Arts (1885) şi cronicar al revistei Le Temps (1887), calitate în care va face elogiul lui Zola (1892). În 1890, îşi dă demisia din postul de bibliotecar la Senat. Este anul când are loc întâlnirea sa cu Charles Maurras şi când publică romanul Thaïs. Călătoreşte , împreună cu doamna de Caillavet, în Italia (1893), divorţând de Marie-Valérie Guérin de Sauville, cu care se căsătorise în 1877. Apare Le Lys rouge (Crinul roşu, 1894).
Anatole France este ales membru al Academiei franceze.