[language-switcher]

Misiunea

Prima misiune a Bibliotecii Academiei Române, formulată la 1867, în momentul înființării sale, este aceea de a colecta și conserva fondul național de manuscrise și tipărituri ilustrând istoria și cultura românească, precum și istoria și civilizația universală. Acesteia i s-a adăugat, la scurtă vreme, misiunea de a îmbogăți, a cataloga și a pune la dispoziția publicului colecțiile sale, precum și cea de a valorifica și promova fondul patrimonial pe care îl deține.

Colectare

Conservare

Imbogățire

Organizare

Catalogare

Accesul publicului

Valorificare

Promovare

Biblioteca Academiei Române este, după un veac și jumătate de funcționare, cea mai bogată bibliotecă românească. Este o bibliotecă națională, deținând fondurile cu cele mai multe titluri de imprimate românești, începând cu cele mai vechi, până la cele care apar în zilele noastre. Este în același timp o bibliotecă științifică, cu caracter enciclopedic, ale cărei colecții sunt organizate, astfel încât să poată oferi materialul documentar necesar pentru cercetarea științifică, în special pentru cercetarea desfășurată în institutele Academiei Române.

națională • patrimonială • enciclopedic • științifică

– Colecționarea, organizarea, punerea în valoare și dezvoltarea colecțiilor naționale de publicații și a colecțiilor speciale care reflectă creația spirituală și producția materială a societății românești de-a lungul istoriei

– Achiziționarea cu prioritate, din țară și din străinătate, a documentelor specifice de importanță deosebită pentru identitatea cultural-științifică națională

– Elaborarea și editarea Bibliografiei Naționale Retrospective pentru toate categoriile de documente

– Realizarea schimbului internațional pentru publicațiile Academiei Române

– Organizarea de expoziții documentare

– Organizarea de conferințe, sesiuni și colocvii științifice

– Coordonarea, din punct de vedere metodologic, a activității celorlalte biblioteci din rețeaua Academiei Române

– Asigurarea formării de noi specialiști în domeniul biblioteconomiei și a științelor informării

– Întreținerea de relații directe cu instituțiile similare, precum și cu alte instituții științifice din străinătate

– Alte atribuții specifice, potrivit Statutului Academiei Române și Regulamentului propriu de organizare și funcționare

error: Conținutul este protejat !!