22 octombrie 2020
Biblioteca Academiei Române
Sala „Theodor Pallady“
Expoziţia “Ion I. C. Brătianu, 156 de ani de la naștere”, dedicată celebrului om politic care a jucat un rol fundamental în realizarea Marii Unirii de la 1918 și în dezvoltarea României moderne, reunește manuscrise, piese de arhivă și corespondenţă, foi volante, precum și un bogat material fotografic din colecţiile Bibliotecii Academiei Române și Muzeului Naţional al Literaturii Române.
Între piesele expuse se numără corespondenţă personală adresată tatălui și mamei în perioada studiilor la Paris, corespondenţă diplomatică adresată Regelui Ferdinand și unor oameni politici, memorii ale Reginei Maria, ale liberalului I.G. Duca, ale mamei sale, Pia Brătianu, și ale surorii sale, Sabina, măritata Cantacuzino.
O atenţie specială este acordată documentelor de arhivă care reflectă atitudinea și poziţia politicianului român în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919, cum sunt Programul Conferinţei, cu semnăturile autografe ale tuturor participanţilor sau Notele luate de Ion Pillat la audierea lui Ion I.C. Brătianu în Comisia Afacerilor Românești, prezidată de André Tardieu, președintele Consiliului francez, cu privire la revendicările românești de la Conferinţa de Pace.
Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927), lider al Partidului Naţional Liberal vreme de aproape două decenii, a fost o personalitate marcantă a politicii românești a secolului XX. Contribuţia sa a fost definitorie în adoptarea unor direcţii de acţiune care au vizat: perioada neutralităţii și intrarea României în război alături de Antantă, desăvârșirea statului naţional român, reformele agrară și electorală, redactarea constituţiei, afirmarea României pe plan internaţional.