[language-switcher]
Gaius Plinius Secundus sau Pliniu cel Bătrân, numit astfel pentru a nu fi confundat cu nepotul său, Pliniu cel Tânăr, s-a născut la Comum (astăzi Como, Italia), în 23 sau 24 d. Hr., într-o familie nobiliară bogată de rang ecvestru. A îmbrăţişat pentru început cariera militară, participând din anul 47 d. Hr. la campaniile din Germania Inferior, la gurile Rinului, iar mai apoi în Germania Superior. În aceste campanii, în anii 57-58 d. Hr. a fost camarad de arme cu viitorul împărat Titus, alături de care a luptat mai apoi în războiul Iudeii şi la asediul Ierusalimului din anul 70. Abilităţile sale organizatorice, precum şi apropierea de împăraţii Vespasian şi Titus (dinastia flaviană), au contribuit la o nouă direcţie a destinului său: cariera administrativă. A deţinut mai multe funcţii oficiale după anul 70 d. Hr. Înclinația către concret şi interesul pentru specificităţile locale ale fiecărui teritoriu, unită cu abilităţile organizatorice şi financiare, l-a ajutat în a fi un bun procurator al provinciilor Gallia Narbonensis (70 d. Hr.), Hispania Tarraconensis (73 d. Hr.) şi Gallia Belgica (75 d. Hr.). Ultima funcţie în administraţia publică a fost cea de prefect al flotei imperiale de la Misenum (astazi Miseno, Italia). Din această calitate oficială şi datorită dorinţei de a-şi ajuta semenii, dublată de curiozitatea spiritului său cercetător, a coordonat acţiunile de salvare a victimelor erupţiei Vezuviului din 24 august 79 d. Hr. Pliniu cel Bătrân şi-a pierdut viaţa în cursul expediţiei, fiind sufocat de gazele toxice emanate de erupţia vulcanică. Gestul său ultim a dat posterităţii denumirea folosită de specialiştii în vulcanologie, referitoare la momentul de maximă violenţă a unei erupţii vulcanice, „faza pliniană”.
Înzestrat cu o putere de muncă deosebită, a menţinut de-a lungul vieţii un program riguros dedicat studiului, reuşind să dea la lumină mai multe lucrări din varii domenii. Nepotul său, Pliniu cel Tânăr, dă mărturie despre aceasta, consemnând următoarele: „Te miri că atâtea lucrări, şi multe dintre ele atât de migăloase, au fost duse la capăt de un om foarte ocupat; te vei mira şi mai mult […] că în acest răstimp el s-a consacrat unor funcţii deosebit de importante şi prieteniei împăraţilor”. (Pliniu cel Tânăr, Epistola III, 5, apud Alexandra Ciocârlie, Principi și scriitori în Roma Antică, editura Humanitas, Bucureşti, 2021, pag.185)
Elogiind activitatea ştiinţifică a unchiului său, Pliniu cel Tânăr ne prezintă în ordine cronologică lista cărţilor scrise de acesta: De Iaculatione Equestri, De Vita Pomponii Secundi, Bellorum Germaniae Viginti Libri, Studiosi Tres Libri, Dubius Sermo, A Fine Aufidi Bassi Libri, Naturalis Historia. Dintre acestea doar Istoria naturală s-a păstrat.
Tratatul de strategie militară De Iaculatione Equestri (privitor la utilizarea lăncii de către cavalerie) a fost alcătuit la începutul carierei sale militare, pe când era comandantul unui batalion. Bucăţi din această lucrare au fost inserate de autor şi în Cartea a VIII-a a Istoriei Naturale, restul s-a pierdut. În onoarea vechiului său comandant, a scris biografia acestuia în două volume, De Vita Pomponii Secundi. Monumentala sa lucrare în 20 de cărţi, privitoare la istoria războaielor romane cu triburile germanice, Bellorum Germaniae Viginti Libri, a fost folosită de istoricul latin Tacit în primele 6 cărţi ale Analelor, ca sursă primară pentru perioada descrisă. În A fine Aufidi Bassi Libri, compusă din 31 de cărţi, a continuat să prezinte evenimentele definitorii din societatea romană din vremea domniei lui Nero până la Vespasian, continuând opera începută de Aufidius Bassus. Informaţiile din scrierea lui Pliniu cel Bătrân au fost folosite mai târziu de autorii antici Suetoniu şi Plutarh în lucrările lor. Studiosi Tres Libri şi Dubius Sermo au fost dedicate retoricii şi problemelor lingvistice.
Moştenirea literară a lui Pliniu pentru cititorul epocii moderne este reprezentată de lucrarea în 37 de cărţi, Naturalis Historia – Istoria naturală, singura păstrată integral. De o anvergură aparte, ea oferă o viziune fascinantă asupra primului secol al lumii d. Hr, aşa cum a fost percepută şi înţeleasă de Pliniu cel Bătrân (Plinius Secundus Gaius). Istoria naturală oferă cititorului informaţii de la astronomie la artă, de la zoologie la geografie, de la medicină şi literatură la ştiinţele exacte, influenţând, mai apoi, din Antichitate până în Renaştere, scrierile şi operele altor autori.
Alcătuirea acestui „amplu inventar al lumii” este deosebită, conţinutul celor 36 de cărţi propriu-zise ale enciclopediei pliniene este detaliat în cartea I, constituindu-se, astfel, într-un indice de materii. Acesta permite consultarea rapidă a lucrării pentru subiecte punctuale, fără a fi nevoie să fie citită în întregime. Pentru documentarea celor 20.000 de teme, Pliniu a folosit 2.000 de volume, scrise de 100 de autori diferiţi, precum Marcus Terentius Varro, Titus Livius, Euclid, Eratostene din Cyrene, Aristotel, Arhimede, Cato cel Bătrân, Octavianus Augustus, Tucidide, Xenofon, Herodot, Lucius Annaeus Seneca, Publius Vergilius Maro, Hippocrate, Alexandru cel Mare, s.a., după cum ne înştiiţează încă de la început. Informaţia oferită este dependentă de izvoarele folosite, nefiind rezultatul unor descoperiri personale. Acest fapt a permis autorului o distanţare obiectivă în analiza sa.
Lucrarea a fost dedicată prietenului şi camaradului de arme, Titus Flavius Vespasianus, cel care a devenit în anul 79 d.Hr. împăratul Romei. Sistematizarea informaţiilor este împărţită astfel: cartea 1: indice de materii, cartea a 2-a: cosmologia, astronomia, cărţile 3-6: geografia, etnografia, cartea 7: antropologia şi fiziologia umană, cărţile 8-11: zoologia, cărţile 12-19: botanica, agricultura şi horticultura, cărţile 20-27: plantele folosite în medicină, cărţile 28-32: zoologia în relaţie cu medicina, cărţile 33-37: mineralogia şi istoria artei.
Pe parcursul Antichităţii, Istoria naturală a fost citită, rezumată, antologată. Textul s-a păstrat parţial sau total în aproximativ 200 de codice, de-a lungul Antichităţii şi a Evului Mediu. Mărturii ale folosirii acesteia pe parcursul secolului al doilea, găsim la Aulus Gellius şi Lucius Apuleius Platonicus. Dimensiunile acestei veritabile enciclopedii, precum şi împărţirea ei în capitole au determinat transmiterea textului preponderent în antologii. Astfel, în secolul al treilea Gaius Julius Solinus şi-a fundamentat antologia sa, Collectanea rerum memorabilium, pe Naturalis historia. La începutul secolului al IV-lea, compilaţia Medicina Plinii a contribuit la transmiterea textului vastei scrieri. Cel care a avut un rol decisiv la supravieţuirea textului originar al Istoriei naturale a fost Beda Venerabilul. Acesta l-a folosit în numeroasele sale lucrări. Umaniştii italieni ai Evului Mediu târziu, Petrarca, Boccaccio, Coluccio Salutati au preţuit deosebit textul masivei scrieri pliniene, întrucât contribuia la reconstituirea civilizaţiei romane, furnizând totodată şi un vocabular latin de termeni ştiinţifici. Ediţia princeps a văzut lumina tiparului în 1469 la Veneţia datorită tipografului german, Johannes de Spira. Interesul pentru autorul şi textul antic au condus la apariţia a 15 ediţii în decurs de numai un secol. Stabilirea cât mai precisă a textului originar se datorează eruditului umanist veneţian Ermolao Barbaro. Acesta a publicat în 1492 la Roma Castigationes Plinianae, în care corecta 5000 de erori.
Prin aprecierea de care s-a bucurat de-a lungul Antichităţii şi a Evului Mediu, Naturalis Historia – Istoria naturală ni se prezintă ca un document cheie al istoriei ştiinţei şi cercetării în Europa. Ideea majoră desprinsă din textul plinian este aceea a necesităţii cunoaşterii şi învăţării. „A şti” este condiţia esenţială a fiinţei umane, pentru că omul are nevoie să înveţe de toate. A învăţa este o necessitate, dar şi o datorie. (Prefaţa VII)
Cabinetul de Manuscrise, Carte rară deţine mai multe ediții ale Istoriei Naturale, mărturie fundamentală în dezvăluirea imaginarului social și gnoseologic al antichității.
C. Plinii Secundi Historiae natu. lib. XXXVII. olim ab Alexandro Benedicto castigati. Nunc autem ex collatione multorum exemplariorum diligentius recogniti, Veneţia, 1516
Cea mai veche dintre acestea este: C. Plinii Secundi Historiae natu. lib. XXXVII. olim ab Alexandro Benedicto castigati. Nunc autem ex collatione multorum exemplariorum diligentius recogniti, (C. R. III 289847), din 1516, apărută la Veneţia, în oficina lui Philippo Pincio Mantuano, în ultima zi a lunii decembrie, după cum se precizează în colofon.
Ediţia include şi Comentariile lui Alexandro Benedicto, menţionat pe foaia de titlu, un reputat medic anatomist şi chirurg, profesor în Padova.
În lucrarea cunoscutului bibliograf Th. Graesse, Trésor de livres rares et précieux, această ediţie a Istoriei naturale a lui Pliniu este considerată o retipărire a ediţiei de la 1507, un post incunabul, apărut tot la Veneţia, sub tiparul fraţilor Ioanes şi Bernardinum Rubeum din Vercelli.
Lucrarea este un in-folio, 300 x 211 mm, şi conţine 262 de file (16 file, la care sunt numerotate caietele – a1-b4; CCXLV-[246] f.). Fila de titlu este imprimată cu roşu şi negru. Volumul conţine 2 ilustraţii xilogravate: o reproducere a pietrei funerare a părinţilor lui Pliniu (la fila aa3) şi un planiglob (prima filă numerotată I). Textul este ornat cu letrine, de diverse dimensiuni, cu motive vegetale.
Exemplarul din 1516, legat într-o copertă de carton, cu cotor din pergament, are numeroase însemnări ale posesorilor anteriori, cu cerneală neagră în limba latină, pe marginea filelor, pe forzaţul de la sfârşitul cărţii, dar şi pe corpul volumului. Este o ediţie rară legată împreună cu o lucrare a lui Johannes Camers, Prima Pars Pliniani indicis. Editi per Joannem Camerte minoritanum Sacrae Theologiae doct. in qua tabellae picte instar …, apărută la Veneţia, în tipografia lui Bernardinum de Vianis de Lexona Vercellensem, 1523. die XV Septembris
Historia mundi, denuo emandata, non paucis locis ex diligenti ad pervetusta e optimae fidei exemplaria collatione nunc primum animaduersis castigatisque quemadmodum evidenter in Sigismundi Gelenij Annotationibus operi adnexis apparet. Adiunctus est Index copiosissimus, Basel, 1535
Din anul 1535 se păstrează lucrarea Historia mundi, denuo emandata, non paucis locis ex diligenti ad pervetusta e optimae fidei exemplaria collatione nunc primum animaduersis castigatisque quemadmodum evidenter in Sigismundi Gelenij Annotationibus operi adnexis apparet. Adiunctus est Index copiosissimus, (C. R. III 468480), apărută la Basel, în luna martie, după cum se precizează pe foaia de titlu, şi februarie, acelaşi an, conform menţiunii de la pagina 671, unde este inclus şi numele tipografului, „Hyeronimum Frobenium, Io Heruagium et Nicolaum Episcopum”.
Este prima ediţie care are comentariile unuia dintre cei mai importanţi umanişti ai secolului al XVI-lea, Sigismund Gelenius (Sigismund Gelen), ceh de origine, din Praga, şcolit de învăţatul cretan Marcus Musurus. La îndemnul tatălui său, Gelenius călătoreşte in Italia, Germania şi Franţa pentru a-şi desăvârşi cunoştinţele. Se reîntoarce la Universitatea din Praga, dar, nemulţumit de unele condiţii, hotărăşte să părăsească definitiv ţara. Se stabileşte la Basel, unde îşi oferă serviciile tipografiei lui Johann Froben. Din această perioadă datează şi prietenia apropiată cu alt mare erudit al vremii, Erasmus din Rotterdam, care este şi prefaţatorul volumului din 1635, ediţie revizuită a celei din 1625, fiind la a treia reproducere/imprimare.
Volumul, de mari dimensiuni, 375 x 260 mm, îmbrăcat în piele albă, pe tăblii de lemn, cu mai multe tipuri de chenare, trasate cu fileta şi roleta, cu motive vegetale, cu un cotor cu 5 binduri, deteriorat în partea inferioară, are 43 de file nenumerotate şi 671 pagini, restul până la 801 (nenumerotate) cuprinzând indici. A aparţinut arhimandritului Ghenadie Enăceanu, aşa cum rezultă din ex-librisul etichetă aflat pe fila de forzaţ anterioară. Exemplarului îi lipsesc închizătorile.
Tipăritura conţine numeroase letrine, unele de mari dimensiuni, cu motive florale sau cu muncile lui Hercule, care se presupune că ar fi fost realizate după xilogravurile lui Hans Holbein. De asemenea, exemplarul are numeroase însemnări manuscrise, sublinieri, iar pe fila de titlu, „Carthusia Gemnicen<s>is”, un ex-libris manuscris cu cerneală neagră, indicând apartenenţa exemplarului la biblioteca mănăstirii ordinului carthusian din localitatea austriacă Gaming.
L’Histoire du Monde de C. Pline Second. Collationné & corrigée sur plusieurs vieux exemplaires Latins, tant imprimez qu’escrits à la main, et enrichie d’annotations en marge, servans à la conférence et déclaration des anciens et modernes noms des villes, regions, simples, et autres lieux et termes obscurs comprins en icelle, traduit par Antoine Du Pinet, Seigneur de Noroy, Paris, 1622
L’Histoire du Monde de C. Pline Second. Collationné & corrigée sur plusieurs vieux exemplaires Latins, tant imprimez qu’escrits à la main, et enrichie d’annotations en marge, servans à la conférence et déclaration des anciens et modernes noms des villes, regions, simples, et autres lieux et termes obscurs comprins en icelle, traduit par Antoine Du Pinet, Seigneur de Noroy […], (C. R. III 27128) este a 8-a ediţie tradusă din latină în limba franceză şi a 6-a ediţie tradusă de Antoine Du Pinet, prima fiind cea din 1562, la Lyon.
Antoine Du Pinet, seigneur de Noroy (1515?-1584?), a rămas cunoscut în epoca sa ca un foarte bun traducător în limba franceză a Istoriei naturale a lui Pliniu A trăit la Lyon şi Paris.
Lucrarea de faţă, ediţie rară, a apărut la Paris, în tipografia lui Louys Giffart, Claude Morlot şi Robert Daufresne, în 1622, deşi, în colofon, anul menţionat este 1621. Fila de titlu a primului volum lipseşte, lucrarea începând cu o odă adresată traducătorului lui Pliniu, lui Antoine Du Pinet semnată „N.R.P”, cel mai probabil fiind vorba de Nicolas Rapin Poitevin, iar următoarele două file cuprind cuvântul traducătorului către cititori. Pentru volumul al doilea, anul tipăririi este menţionat greşit, MCXXII (1122), şi nu MDCXXII (1622). Volume sunt legate într-un singur tom, de dimensiuni considerabile. Exemplarul Bibliotecii Academiei Române provine din Biblioteca Colegiului Sf. Sava, ex-libris-ul ştampilă se regăseşte pe numeroase file. Alături de câteva frontispicii şi letrine cu motive fitomorfe se disting şi patru frumoase viniete, din care trei au iniţialele „R. G.”, probabil ale gravorului.
C. Plinii Secundi Historiae Naturalis Libri XXXVII, Lugdunum Batavorum, 1635
O altă ediţie, în 3 volume, tipărită la Leida, din 1635, în celebra oficină Elseviriană, este şi lucrarea C. Plinii Secundi Historiae Naturalis Libri XXXVII (C.R. I 283174) apărută pentru prima dată în acest format.
Ediţiile Elseviriene s-au remarcat în epocă prin calitatea tipăriturilor, cu litere frumoase şi clare, cu un design simplu şi rafinat, dar şi prin accesibilitatea ediţiilor din punct de vedere financiar. Cei din familia Elsevier au revoluţionat producţia de cărţi introducând formatele mici. Printre cărţile publicate de celebra familie de librari, editori şi tipografi olandezi în secolul XVII şi la începutul celui de al XVIII-lea se numără multe ediţii ale anticilor, lucrări ştiinţifice (Galileo Galilei, R. Descartes, Pascal), de ficţiune (Rabelais, Molier, Boccacio), dar şi manuale. Pe lângă marile oficine existau numeroase personalităţi, aşa numiţii corectori, adevăraţi savanţi, care ajutau, corectau, îmbunătăţeau şi supravegheau tipărirea de cărţi. Astfel, Erasmus a lucrat pentru Froben, Rabekaus „a citit” pentru Etienne Dolet şi Gryphius, iar de numele celor de la Elsevier se leagă Johan de Laet, membru al sinodului de la Dordrecht şi director al Companiei Indiilor de Vest, un atent scriitor şi observator, care a oferit materiale importante şi de interes, surse de informaţie pentru alte lucrări despre Ţările de Jos, Franţa, Spania, dar şi despre originea indienilor americani.
Primul volum al ediţiei din 1635, cu prefaţa lui De Laet, are o pagină de titlu cu o gravură laborios executată, unde se regăsesc mare parte din elementele descrise în Istoria naturală.
Gravura a fost realizată de gravorul flamand Cornelis Claesz Duysend, care a lucrat pentru casa Elsevir, atât în Leida, cât şi în Amsterdam. La fila [12], în medalion, este figurat portretul lui Pliniu cel Bătrân.
Volumul deţinut de Biblioteca Academiei Române este legat în pergament şi pe foaia anterioară de forzaţ are însemnările vechilor proprietari (ex-libris semnătură „G. A. Sandberg”, „… Victorin, 1735” (?), „I. A. Sundler”, alături de un ex-libris ştampilă monogram „I. A.”.
Al doilea volum, legat în piele, la fel de consistent ca paginaţie ca primul volum are foaie de titlu proprie, diferită de cea a primului volum. Titlul C. Plinii Secundi Naturalis Historia. Tomus secundus este urmat de marca tipografică a casei şi de anul de apariţie, 1635, scris de data aceasta cu litere romane.
Volumul al treilea respectă foaia de titlu al celui de al 2-lea volum şi este legat în marochin roşu, cu ornamente aurite la cotor şi chenar trasat cu fileta. Şnitul cărţii este aurit. Pe foaia anterioară de forzaţ, un ex-libris etichetă, de formă rotundă, atestă apartenenţa volumului la o colecţie anterioară : „Curae Sed Deliciae” – în exergă – şi „Ex Bibliotheca Raphaelis Mecenate”, text realizat şi gravat de Raffaele Mecenate, conform descrierii Bibliotecii Naţionale a Franţei. Pe fila de gardă se păstrează o ştampilă cu tuş roşu.
C. Plinii Secundi Naturalis historiae, tomus I-III, Lugdunum Batavorum & Roterodami, 1669 & Historiae naturalis libri XXXVII. Quos interpretatione et notis illustravit Joannes Harduinus […] editio altera emendatior & auctior, Paris, 1723
Cea de a cincea lucrare a lui Pliniu, referitoare la Istoria naturală, din cabinetul de carte rară este C. Plinii Secundi Naturalis historiae, tomus I-III, (C. R. I 27359) apărută la Leida şi Rotterdam, în oficina familiei Hackius, 1669, o ediţie în trei volume, cu legătură în piele şi cotor aurit. Fiecare volum are câte două pagini de titlu, prima cu o gravură impresionantă, diferită la cele trei volume, datată 1669, iar cea de a doua filă de titlu, aproape identică la toate volumele, cu datări distincte, 1669 (primul volum) şi 1668 (volumele II şi III).
Gravurile în plină pagină de pe primele foi de titlu ale volumelor sunt executate de G[erhard] Wingendorp, un cunoscut gravor, activ în perioada 1653-1671/81. Creaţiile lui cunoscute (63) se regăsesc, conform catalogului global biblioteconomic WorldCat, în 87 de publicaţii, în 3 limbi, din care 36 de ediţii tipărite în latină, 5 în olandeză şi 1 în germană.
Toate cele trei volume provin din Biblioteca Colegiului Sf. Sava.
În anul 1723 a fost imprimată la Paris Historiae naturalis libri XXXVII. Quos interpretatione et notis illustravit Joannes Harduinus […] editio altera emendatior & auctior (IV 246601), sub îngrijirea lui Antoine-Urbain Coustelier, în 3 volume, in folio. Această ediţie era însoțită de comentariile iezuitului Jean Hardouin (1646-1729).
Erudit francez al secolului al XVII-lea, Jean Hardouin a lansat teoria conform căreia majoritatea documentelor din timpul lumii clasice nu ar fi reale, ci create în secolele XIII-XIV d.Hr., în mare parte de călugării benedictini. Considera aceste falsuri drept o conspiraţie pentru subminarea autorităţii Bisericii Romano-Catolice.
După ce Parlamentul de la Paris i-a interzis vânzarea operelor, el a pus la îndoială autenticitatea aproape a tuturor lucrărilor atribuite scriitorilor clasici; singurele excepții fiind Istoria naturală a lui Pliniu, Georgiile lui Virgiliu, Satirele și Epistolele lui Horațiu, iar în unele scrieri Homer, Herodot și Plautus.
A fost profesor, dar şi bibliotecar la Colegiul iezuit Louis-le-Grand din Paris, unde i-a succedat lui Pere Garnier, a cărui biografie a publicat-o în 1684. Prima sa lucrare științifică a fost un articol publicat în „Journal des Scavans”, 10 martie 1681, despre semnificația unui pasaj din Historae Naturalis XXXIII, iii.
Multe dintre lucrările sale au avansat idei care sunt pline de erori, altele, însă, i-au câștigat un loc printre oamenii de cultură şi aici ne referim la cele de numismatică, la cele care tratează literatura clasică greacă și romană.
Historae Naturalis libri XXXVII, a lui Pliniu (Paris, 1685 şi o nouă ediție de Hardouin în 1723) nu a fost însă pusă la îndoială, iar Hardouin recunoaște toate edițiile științifice anterioare și comentariile asupra textului.
Histoire de l’Agriculture ancienne, extraite de l’Histoire Naturelle de Pline, Livre XVIII, Paris, 1765
O altă ediţie ce aparţine Bibliotecii Academiei Române, este cea apărută la Paris în 1765, în limba franceză, în oficina lui Guillaume-Nicolas Desprez, Histoire de l’Agriculture ancienne, extraite de l’Histoire Naturelle de Pline, Livre XVIII (I 8326). Lucrarea conţine extrase din Istoria Naturală a lui Pliniu.
Guillaume-Nicolas Desprez a urmat cariera tatălui său, devenind tipograful regelui între anii 1740-1790 şi al clerului din Franța între 1747 şi 1789. A publicat numeroase cărţi de devoţiune, Biblii, şi lucrări erudite ale benedictinilor din Saint-Maur.
Lucrarea amintită mai sus este cu atât mai preţioasă cu cât conţine comentariile şi adnotările lui Laurent – Benoît Desplaces, un important agronom şi naturalist francez al secolului al XVIII-lea, oferind o idee clară şi concisă despre agricultura antică, în special la romani.
Volumul deţinut de Biblioteca Academiei este un in duodecimo, cu [44], [4], 358 p., în carton, cu cotor din piele cu ornamente aurite. Puţinele viniete şi frontispicii, cu motive florale, înfrumuseţează lucrarea. Mici însemnări marginale, cu creionul, pot fi întâlnite în carte. Pe pagina de titlu şi la p. 358 regăsim ex librisul ştampilă al deţinătorului anterior, Biblioteca Colegiului Sf. Sava.
Histoire naturelle de Pline traduite en françois, avec le texte latin rétabli d’après les meilleures leçons manuscrites; accompagnée de Notes critiques pour l’éclaircissement du texte, & d’Observations sur les connoissances des anciens comparées avec les découvertes des modernes, Tome I-XII Paris, 1771-1782
Între traducerile în limba franceză însoțite de textul original latin al cunoscutei enciclopedii pliniene se remarcă Histoire naturelle de Pline traduite en françois, avec le texte latin rétabli d’après les meilleures leçons manuscrites; accompagnée de Notes critiques pour l’éclaircissement du texte, & d’Observations sur les connoissances des anciens comparées avec les découvertes des modernes în 12 volume (in 40). Ampla lucrare a apărut la Paris între anii 1771-1782, în tipografia văduvei librarului Nicolas Desaint, Catherine-Michelle Chauchat (1736-1806). Biblioteca Academiei Române are în posesia sa o copie a acestei ediții. (I 480669)
Ediția este îmbogățită cu diverse studii de specialitate precum: Tabel alfabetic și notă a autorilor citați în Pliniu, Observații asupra cărții a doua a lui Pliniu, de regretatul M. Bouguer, Note asupra celei de-a doua cărți a lui Pliniu, de M. de La Lande, Note asupra celei de-a doua cărți a lui Pliniu, de un savant anonim (M. Guettard) în volumul I. În volumul al nouălea sunt cuprinse studiile: Note alfabetice asupra Cărții a XXVII-a a lui Pliniu de M. Guettard, Critici ale erorilor lui Pliniu în botanică, de Leonicenus Vincentinus cu Răspunsul lui Leonicenus către Politian, precedat de scrisoarea de la Politian către Leonicenus, conținând o apologie a lui Pliniu, apoi scrisoarea de la Leonicenus către François Tottus, urmată de scrisoarea de la François Tottus către Leonicenus Vincentinus. Al douăsprezecelea volum cuprinde Completări la Comentariul la Histoire naturelle de Pliniu, de fapt un extras din Abrégé élémentaire de botanique, de M. Lestiboudois, un rezumat al diferitelor manuscrise ale lui Pliniu de M. le Comte de la Tour-Rezzonico, precum și Note și referințe bibliografice şi tabele pe 66 de pagini.
Tomurile într-o frumoasă legătură de epocă sunt bine păstrate şi conţin frontispicii bogat ornamentate, cu motive florale, viniete în cul de lampe.
Fondul de carte al Bibliotecii Academiei Române este completat de mai multe ediţii moderne ale Istoriei naturale, cât și lucrări de specialitate referitoare la aceasta.
Publicarea în tiraje mari a operelor scriitorilor antici în decursul veacului al XIX-lea a contribuit la sporirea prestigiului limbilor clasice în cadrul învățământului gimnazial și liceal.
La începutul secolului, în anul 1802 de sub presa tipografilor Jean-Isaac Delance şi Louis-François Duminil-Lesueur au ieșit la lumină trei volume ale Histoire Naturelle des Animaux par Pline. Traduction nouvelle, avec le texte en regard par P.- C.- B. Gueroult. (I 26962)
Cele trei volume, in 80, au toate foi de avantitlu, Des Animaux par Pline, dar şi aceleaşi foi de titlu, singura diferenţă fiind numarul volumului.
Primul volum conţine date despre om şi animalele terestre; cel de al doilea despre animalele care trăiesc în apă; iar cel de al treilea despre insecte. Toate informaţiile cuprinse în tomuri sunt extrase din cartea a treizeci și doua, după cum este menţionat la sfârşitul volumului trei, apoi urmând un tabel general de materii.
Cărţile sunt într-o stare bună de conservare, au coperte de carton şi cotorul din piele, cu ornamente aurite. Pe toate cele trei volume regăsim ştampila deţinătorului anterior, Colegiul Sf. Sava, atât pe pagina de titlu cât şi la sfârşitul lucrării.
Dintre edițiile Istoriei Naturale, apărute în secolul mai sus amintit și folosite în învățământul occidental iar mai apoi în cel din Principatele Române, Biblioteca Academiei Române are în patrimoniul său următoarele lucrări: Historiae naturalis, libri XXXVII. Volumen I (Cosmologia), II, 1-2 (Geographia), III-IV (Zoologia), V-VII, 1-2 (Res herbaria), VIII (Materia medica ex animalibus), IX (Mineralogia), X, 1-2 (Indices), editor Charles Alexandre, tipografia Nicolas-Éloi Lemaire, Paris, 1827-1832, 10 volume în 13 tomuri (II 26683), Histoire naturelle, traduction nouvelle par M. Ajasson de Grandsagne, tome II-XX, tipografia Charles-Louis-Fleury Panckoucke, Paris, 1829-1833, 19 volume (II 26701), Historiae naturalis, libri XXXVII, cum indicibus rerum locupletissimis […], ediție îngrijită de C. H. Weisio, tipografia C. Tauchnitii, Lipsiae, 1841 (III 34672), Naturalis historiae libri XXXVII, cu un indice alcătuit de Ludwig von Jan, tipografia Benedictus Gotthelf Teubner, Lipsiae, 1854-1860, Vol. I-V, 5 volume (I 10219), Histoire naturelle, avec la traduction en français par M. É. Littré, tome I-II, tipografia Firmin-Didot et C-ie, Paris, 1855, 2 volume, (II 15297), Historiae naturalis, libri XXXVII, editio stereotypa, tom I-V, Lipsiae, 1874, 5 volume (I 10126), Naturalis historiae libri XXXVII, Post Ludovici Iani obitum recognovit et scripturae discrepantia adiecta, editor Carolus Friedrich Theodor Mayhoff, vol. I-V, Leipzig, tipografia Benedictus Gotthelf Teubner, 1892-1909, 5 volume (I 254200).
Între edițiile publicate în secolul XX aflate în posesia Biblioteca Academiei Române găsim: Pline l’Ancien, Histoire naturelle. Texte établi, traduit et commenté par Jean Beaujeu, […] Introduction de Alfred Ernout. Livre I-II, VIII-IX, XI-XIV, XXVI-XXVII, XXXIV, Collection des universités de France, Les Belles Lettres, Paris, 1947-1959, 11 volume (I 390850), precum și traducerea în limba maghiară a Istoriei Naturale, tipărită la București, A természet históriája, (Istoria naturală), Válogatott részek az I-VI. könyvekből – csillagászati és földrajzi ismeretek az ókorban, Válogatta, fordította, bevezetéssel és jegyzetekkel ellátta Váczy Kálmán, Kriterion, Bukarest, 1973 (I 572685)
Biblioteca Academiei Române deține două volume din prima ediție completă latină-germană a celor 37 de cărți care alcătuiesc enciclopedia pliniană, Naturkunde, Naturalis historiae, Lateinisch – Deutsch, Buch 1-2, Herausgegeben und übersetzt von Roderich König in Zusammenarbeit mit Gerhard Winkler, 2 volume, München, 1973 (I 906970), precum și ediția cu text bilingv latină-română, Naturalis historia. Enciclopedia cunoştinţelor din Antichitate, traducere de Ioana Costa şi Tudor Dinu, indice şi note lingvistice de Tudor Dinu, ediţie îngrijită, prefaţă, note, anexe şi indice de Ioana Costa. Vol. I-VI, Iaşi, Polirom, colecția Plural clasic, Plural M, 2001-2004 (II 802837)
Fondul de carte conține și lucrări de specialitate referitoare la opera pliniană, precum: Henri Le Bonniec, Bibliographie de l’Histoire naturelle de Pline l’Ancien, Paris, Les Belles Lettres, 1946, Collection d’études latines. Série scientifique XXI (II 398184), Alf Önnerfors, Pliniana. In Plinii Maioris Naturalem Historiam. Studia, grammatica, semantica, critica. Commentatio academica, Uppsala, 1956 (II 341102), Ϻ.В Скржинская, [Marina V. Skrjinskaia], Северное Причерноморье в описаниии Плиния Старшего, (Litoralul de nord al Mării Negre în descrierile lui Pliniu cel Bătrân), Киев, (Kiev), 1977 (II 641951), Filippo Capponi, Le fonti del X libro della „Naturalis Historia” di Plinio, Università degli studi di Genova. Istituto di filologia classica e medievale, Genova, 1985 (II 697801), Jacob Isager, Pliny on art and society: the Elder Pliny’s chapters on The history of art. Odense University Press, 1991 (II 707967), Arno Borst, Das Buch der Naturgeschite. Plinius und seine Leser im Zeitalter des Pergaments. Heidelberg, 1994 (II 752120).
Material alcătuit de:
Carmen Albu – Bibliograf, Manuscrise-Carte rară
Ovidiu Vitan – Fotografie, Manuscrise-Carte rară
Remus Brihac – Bibliograf, Catalogare, Clasificare carte
