Acestea erau adesea legate în albume, precum exemplarul care se află în colecţia noastră, apărut în 1883, Albumul Naţional. Monumente, vederi, costume naţionale din toate districtele României. Facsimile după aquarelle în Heliochromolithographie, (il. 1) în care sunt adunate în special costume populare şi câteva monumente ecleziastice importante, precum Biserica Stavropoleos (il. 2). Deasemenea, Biblioteca posedă şi ultima lucrare de mare anvergură ale lui Szathmari, Albumul Carelor Simbolice de la serbarea încoronării Majestăţilor Lor Regele şi Regina României, ce imortalizează ceremoniile încoronării din 1881, litografiat în Stabilimentul litografic al lui Elia Grassiany. (il. 3). În colecţia noastră se regăsesc şi acuarelele originale după care s-au realizat cromolitografiile.

Asimilând întreaga gamă a manifestărilor artistice pe care le oferea capitala Franţei, Theodor Aman (1831-1891), (il. 4) primul pictor-gravor român, deschide o nouă epocă în grafica românească prin folosirea tehnicilor gravurii pe metal; în colecţia Bibliotecii există peste 150 de gravuri de Aman. Perioada de creaţie în gravură se întinde pentru Aman de-a lungul unui deceniu (1870-1880) în care artistul nu a avut rival. Aman asemenea contemporanilor săi, a rămas consecvent formaţiei sale academiste, alegând subiecte care conferă operei sale caracterul de document prin ineditul tematic, de cronicar al timpului: prin portretele sale (il. 5), scenele istorice şi de gen, scenele orientale (il. 6), prin temele ţărăneşti, zugrăvind ţăranul mai ales în clipele lui de răgaz şi destindere (il. 7). De asemenea, Biblioteca deţine şi o serie de tiraje postume ale artistului, cele ale lui Mihail Teişanu şi Henry Fischer-Galaţi.

Dacă Theodor Aman a trezit interesul pentru gravură în spaţiul românesc, Gabriel Popescu (1866 – 1937) (il. 8) este primul care s-a manifestat în România exclusiv în acest domeniu şi a dominat producţia de gravură de la începutul secolului al XX-lea. Gabriel Popescu a excelat în domeniul gravurii de interpretare, dovadă stând seria de planşe ce se regăsesc în colecţia Bibliotecii, precum Bustul lui Jean-Alexandre Falguière după Rodin, Vârful cu dor de G. D. Mirea, Tezeu părăsind pe Ariadna după tapiseria lui Fr. Ehrmann, Dansul după Carpeaux, La Marseillaise (Le départ des volontaires), după sculptura de François Rude (il. 9), ş.a.m.d. Considerată lucrarea sa capitală, Lupta de la Anghiari, interpretare după desenul lui Rubens, executat după proiectul lui Leonardo da Vinci este lucrarea cu care va participa în anul 1914, la Expoziția Oficială a Artiștilor în Viață, unde i se va decerna Medalia I. În colecţia noastră se regăsesc mai multe variante de lucru ale acestei planşe (il. 10).

          Deşi gravura de interpretare a dominat creaţia artistului, acesta a abordat şi gravura originală, mai ales în ultima partea vieţii, unde a experimentat cu tehnicile în acvaforte, dăltiţă şi acvatinta.  Gabriel Popescu a fost de asemenea şi un înzestrat pedagog (1911-1914), formând generaţii de artişti-gravori, ale căror lucrări le găsim în patrimoniul bibliotecii (ex. Gheorghe Naum, Simion Iuca, Alexandru Ţipoia, ş.a.m.d.).

           Elev al lui Theodor Aman, Nicolae Vermont (1866-1932) (il. 11) este prezent în colecţia Cabinetului de Stampe cu 74 de gravuri.  

Cu două tiraje cunoscute, unul din timpul vieţii artistului, câteodată cu mai multe variante de hârtie sau de culoare şi un tiraj postum realizat în 1933, pe o hârtie uşor gălbuie, vărgată, Biblioteca Academiei Române a reuşit să reunească cea mai mare parte a gravurilor sale. Motivele gravurilor sale sunt în general şi cele ale picturilor sale, teme precum: portrete, (il. 12) nuduri, (il. 13) ţărănci şi ţigănci, (il. 14) scene de gen şi peisaje. De menţionat, că în colecţia Cabinetului se află şi o serie de 59 de plăci de gravură pe aramă ale artistului (il. 15).

          Cele peste 290 de gravuri în acvaforte ale lui Anton Kaindl (1872 – 1951), un artist de origine elveţiană mai puţin cunoscut, ne invită într-un un periplu prin România, prin intermediul bisericilor, schiturilor, ansamblurilor mănăstirești din Oltenia, Moldova, Maramureș, Muntenia, vestitelor cule oltenești, mori din spațiul rural al Transilvaniei, Olteniei, Munteniei și Bistriței. (il. 16) Alături de aceste lucrări în număr mare, sunt prezentate și monumente emblematice, precum Castelul Bran (il. 17), Castelul Banloc și Cetatea Neamț din Moldova.

          Cabinetul de Stampe deţine aproape întreaga creaţia gravată a lui Iosif Iser (1881-1958), unde artistul îşi reia temele preferate din pictură, de la gravura cu menţiunea “prima mea gravură” din 1924 (il. 18), unde artistul este impregnat de influenţele artiştilor francezi, pe care i-a cunoscut (precum, Raoul Dufy şi Jules Pascin), la ciclurile de gravuri ale interioarelor orientale şi ale figurilor de tătăroaice şi turcoaice ce populau zona Dobrogei (il. 19), chipurile de ţărani şi ţărănci din Argeş (il. 20), balerine (il. 21) şi spaniole, nudurile, ş.a.m.d.

Aceeaşi tendinţă, de a relua temele din pictură, o regăsim şi în gravura lui Gheorghe Petraşcu (1872-1949) (il. 22), prezent în colecţie cu 60 de gravuri (il. 23) şi 26 de plăci de gravură pe zinc. (il. 24)

Perioada imediat următoare după instaurarea comunismului aduce după sine o schimbare a esteticii artelor plastice, teme precum colectivizarea, industrializarea, naţionalizarea, antifascismul, antiimperialismul şi altele, au fost propagate către toate domeniile artei şi adoptate de către artiştii vremii.

Există un reviriment al gravurii, în mare parte datorate ilustraţiei de carte, în această perioadă sporind semnificativ producţia de carte, în special cea românească.  Acest gen îmbrăţişat de mulţi din artiştii consacraţi aducea mai aproape de mase lucrări de artă reprezentative pentru noua ordine. Artiştii care “au supravieţuit” sau care s-au afirmat în aceasta perioadă nefastă, abordând în creaţia lor şi temele impuse pe linia de partid sunt prezenţi în colecţiile Cabinetului:  Vasile Dobrian (1912-1999) (il. 25), Gheorghe Ivancenco (1914-1979) (il. 26), Fred Micoş (1907-1995) (il. 27), Marcel Olinescu (1896-1992) (il. 28), Ana Iliuţ (1913-1991) (il. 29), Hortensia Masichievici Mişu (1917-2010) (il. 30), ş.a.m.d.

          Producţia de gravură românească contemporană este mai puţin prezentă în colecţiile noastre, Biblioteca făcând eforturi de a consolida aceste lacune prin intermediul achiziţiilor.