În absenţa unor dagherotipii semnate de Wilhelmine Priz, prima fotografie cunoscută şi înregistrată este o calotipie (tehnică prin care se crea un negativ pe hârtie) a lui Carol Popp de Szathmari, reprezentând o statuetă de ghips a lui Cupidon inscripţionată noiembrie 1848 (il. 4). Preţul destul de mare şi  procesul prea elaborat de a fixa imaginea pe o placă de metal argintat au făcut ca dagherotipia să nu câştige interesul publicului bucureştean şi nici să atragă atenţia fotografilor. Tehnicile pe suport de hârtie au proliferat cu repeziciune.

Numit cu îndreptăţire primul fotograf din Ţările Române, Carol Popp de Szathmari, artist originar din Transilvania, personalitate complexă, este bine reprezentat în colecţiile Bibliotecii nu numai pentru arta sa fotografică, ci şi pentru fondul bogat de desene şi gravuri. Stabilit la Bucureşti, pictorul şi fotograful curţilor domnitorilor Bibescu, Știrbei şi Cuza, intitulat astfel până la moartea sa şi sub domnia lui Carol I, Szathmari adoptă cu rapiditate tehnicile fotografice a pozitivului pe hârtie.

În timpul Războiului Crimeei (1853-1856), Szathmari îi concurează la titlul de primul fotograf de front pe Roger Fenton şi pe James Robertson (il.5), lucrând pozitive pe hârtie sărată cu instantanee din taberele militare (il. 6) sau imagini ale instalaţiilor (il. 7), dar şi portrete, unele acuarelate, de ofiţeri din cele două armate combatante (il. 8) şi de ataşaţi militari străini (il. 9).

După 1860, odată cu răspândirea utilizării pozitivului pe hârtie albuminată după clişeu de sticlă cu colodium, Szathmari, alături de mulţi alţi fotografi fac accesibilă arta fotografică unei clientele din ce în ce mai largi, în special prin portretele tip carte-de-visite, fotografii de dimensiuni reduse, aşa cum o spune şi numele, colate pe suport de carton având pe verso, numele şi adresa fotografului. Nu doar nobilimea (il. 10), protipendada (il. 11), intelighenţia (il. 12) şi burghezia înaltă încep să se “tragă în poză”, ci şi tineri răcani îşi imortalizează prima uniformă sau primul grad (il. 13), copiii premiul de la sfârşitul anului de şcoală, actorii costumele de teatru (il. 14), feţele bisericeşti noile trepte în rangurile onorifice dobândite (il. 15), doamnele mondene costumul de bal (il. 16), generalizându-se o anume atitudine faţă de atelierul fotografic pe care secolul XXI al selfie-ului l-a uitat.

Opera ardeleanului Carol Popp de Szathmari ca fotograf a fost îndelung cercetată şi publicată. Ne vom limita doar la a aminti că a fost primul în România care a făcut fotografii plein air şi a dovedit un interes profund pentru etnografie.

Interesul pentru plein air apare încă din 1848-1849, de când datează un calotip reprezentând una din pieţele volante ale Bucureştiului epocii, calotip care în varianta sa pozitivă arată detalii de viaţă cotidiană (il.17 a şi b). După 1860, fotografiile cu hârtie albuminată luate în plein air se multiplică şi diversifică, de la peisaje (il. 18), la panorame de mari dimensiuni, prin colarea mai multor cadre (il. 19), monumente istorice şi contemporane (il. 20, 21) şi evenimente publice. Un caz aparte pentru ultima categorie îl constituie fotografiile carelor alegorice ce au defilat în Bucureşti cu ocazia Serbărilor Încoronării din 1881, fotografii pe care Szathmari le-a folosit ca instrumente de lucru la crearea cromolitografiilor din albumul dedicat evenimentului, notând pe ele în creion culorile costumelor şi carelor pentru o redare cât la corectă a realităţii. (il. 22).

Ca şi ceilalţi artişti străini veniţi să lucreze în Ţările Române, Szathmari a fost atras de exotismul oriental-balcanic al zonei. În desene, gravuri şi fotografie Szathmari a imortalizat multe subiecte etnografice: costume populare (il. 23), meserii inedite pentru artist (il. 24), minorităţi etnice (il. 25) dar şi scene de viaţă cotidiană precum târgurile (il. 26).

Primul fotograf român pe care îl cunoaştem documentar a fost Costache Sturdza-Scheianu, de la care Cabinetul de Stampe al Bibliotecii deţine 7 calotipuri cu portrete de contemporani printre care şi Vasile Alecsandri şi Barbu Lăutarul (il.27 a și b), fotografii datate aprox. 1850.

Austriacul Ludwig Angerer, cunoscut dagherotipist, a sosit la Bucureşti în 1856. Ca şi în cazul lui Szathmari, despre care ştim că a făcut dagherotipii, nici de la Angerer nu sunt cunoscute piese executate cu această tehnică în România. Au rămas însă la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române un număr de fotografii reprezentând  subiecte etnografice (il. 28), vederi din Bucureşti (il. 29) şi un album cu copii fotografice interbelice după originalele Angerer, album dedicat tot Bucureştiului (il. 30).

Franz Duschek, cumnatul lui Carol Popp de Szathmari, l-a însoţit pe acesta ca fotograf de război ataşat curţii domnitorului Carol în conflictul ruso-turc din 1877-1878, cunoscut în istoriografia românească drept Războiul de independenţă. Duschek este autorul multor fotografii din timpul campaniei, reprezentând viaţa de zi cu zi din tabără (il. 31 şi 32), prezenţa domnitorului Carol şi a suitei sale (il.33 şi 34), armata rusă şi suita ţarului (il.35, 36 şi 37),  dar şi instantanee din natură (il.38). Tot lui Franz Duschek îi atribuim şi cunoscutul album „Suvenir din Resbelu de la 1877”, deşi există opinii conform cărora el ar aparţine lui Szathmari. Cei doi cumnaţi au colaborat la multe proiecte printre care şi la fotografierea solemnităţilor dedicate Încoronării din 1881, când au imortalizat cortegiul carelor alegorice (il.39). Se ştie, doar pe cale anecdotică şi orală, că cei doi ar fi făcut adeseori schimb de clişee de sticlă, complicând posibilităţile de atribuire certă a mai multor pozitive pe hârtie.

Deja spre 1900 arta fotografică şi tehnica aferentă, se răspândise şi încetățenise în România, ocupându-se de domeniile şi subiectele cele mai diverse. Şedinţe spiritiste (cazul şedinţelor lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu, cu notiţe pe verso-ul fotografiilor – il. 40 şi 41), albume omagiale în casete bogat decorate cu emailuri, filigrane şi pagini miniate (albumul Vizitei împăratului Franz-Joseph la Bucureşti în 1896 – il. 42 şi 43, sau albumul Ministerului Lucrărilor Publice – il. 44 şi 45), fotografii de noapte (Iluminatul festiv al Bucureştiului în 1896 – il. 46) sau colaje pentru mari portrete de grup oficiale (Adunarea Deputaţiilor 1881 – il. 47).  Unul dintre fotografii cei mai influenţi în epocă a fost Franz Mandy, unul din fotografii Curţii Regale, care a fotografiat adesea membrii Casei Regale a României, atât la evenimente oficiale (il. 48), dar mai ales în şedinţe foto destinse şi intime. Principesa-moştenitoare Maria şi copii ei au fost principalii beneficiari ai artei sale, aşa cum apare în marea colecţie de platinotipii (il. 49 şi 50) deţinută de Bibliotecă.

Începutul secolului al XX-lea cunoaște o creştere a fotografiilor oficiale  care consemnează evenimente politice majore. Numeroasele conferinţe de pace, urmare a războaielor balcanice (il. 51), parcursul Războiului cel Mare şi varii delegaţii (il. 52), diverse tratate de pace, (il. 53) ca şi efectele de la finele acestuia, (il. 54) apar în colecţiile Bibliotecii. Perioada propriu-zisă a primului război mondial este reprezentată în colecţiile noastre de un fond important de piese de la Serviciul Fotografic al Armatei. Fotografii care au avut un tiraj destul de mare, făcându-le accesibile în multe colecţii publice şi particulare, aceste fonduri conţin nu doar ilustraţie pentru documentarea bombardamentelor, a armamentului folosit, sau spitalelor de front, dar şi instantanee de pe front. (il. 55 și 56)

Deşi fotografia aeriană a fost inaugurată de Nadar încă din 1868, când a fotografiat Parisul din balon, primele încercări în țara noastră au fost făcute abia în 1914, cu un aparat de fotografiat fixat pe un avion, aparat care a surprins câteva imagini ale Bucureştiului văzut de sus. La Biblioteca Academiei Române avem însă o serie de panorame aeriene ale centrului Bucureştiului din 1924 şi 1928, fotografii tip carte poştală (fotografie cu verso-ul imprimat în standard poştal) făcute cel mai probabil de forţele Armatei. (il. 57 și 58)

Paleta tematică a fotografiilor de secol XX se îmbogăţeşte cu subiecte sociale şi de viaţă cotidiană, reprezentate de diverşi fotografi printre care se remarcă Nicolae  Ionescu din Bucureşti: propaganda politică interbelică (il. 59 şi 60), probleme sociale – precum orfelinatele (il. 61) sau inegalităţile între diversele straturi ale societăţii (il. 62) sunt prezente în opera lui Nicolae Ionescu alături de scene de comerţ – de la târg (il. 63) la magazin select (il. 64) şi cele ale traiului bucureştean de zi cu zi (il. 65, 66 și 67).

Perioada interbelică a fost epoca de aur a fotografiei pentru ziare şi reviste ilustrate. Dacă existau încă fotografi sau ateliere foto cu un interes marcat pentru portretistică – unele, precum atelier Julietta, cu vădite caracteristici ale fotografiei de artă (il. 68 și  69), ei, respectiv ele, publicau şi ilustraţie în presă. Evenimente mondene, instantanee de viaţă cotidiană, dezastre naturale (il. 70 și 71), viaţa din spatele frontului (il. 72 și 73) şi fotografie oficială sau de propagandă, toate îşi găsesc locul în fotografiile jurnalelor. Un caz reprezentativ a fost fotograful Iosif Berman, cunoscut mai ales pentru fotografiile sale cu interes social şi etnic, ca şi pentru imaginile sale cu viaţa trepidantă, modernă şi urbană a Bucureştiului epocii (il. 74). În colecţiile noastre el este reprezentat cu precădere în calitatea sa de fotograf al Curţii lui Carol al II-lea; urmându-l pe Rege în tot programul său zilnic de activităţi oficiale, Berman a creat un fond fotografic important din punct de vedere documentar, atent datat şi localizat. (il. 75, 76 și 77)

Epoca postbelică şi cea actuală este mai puţin reprezentată în colecţiile noastre, cu fotografii ale diverselor personalităţi şi evenimente, atât locale, cât şi universale, fără să aibă o structură documentară completă şi coerentă.  Merită totuşi remarcat un fond relativ mic al epocii de tranziţie de la finele celui de-al Doilea Război Mondial la Republica Populară, fotografii fără pretenţii artistice, doar instantanee, fotografii de mici dimensiuni, cu un caracter vădit gazetăresc. (il. 78 și 79)

O importantă secţiune a colecţiei este reprezentată de albumele şi arhivele de familie. Oameni politici (il. 80 și 81), diplomaţi (il. 82 și 83), scriitori (il. 84 și 85), artişti plastici (il. 86, 87 și 88), medici (il. 89 și 90), familii din protipendadă (il. 91, 92 și 93), colecţionari de artă (il. 94), etnologi (il. 95), muzicieni (il. 96, 97 și 98), oameni de ştiinţă (il. 99), sau actori (il. 100) sunt toţi prezenţi cu fotografii din viaţa lor privată, cel mai adesea instantanee înregistrate de fotografi amatori, membri ai familiei sau prieteni.