Biblioteca Academiei Române a știut să-și îmbogățească permanent colecțiile, printr-o politică de achiziții înțeleaptă, chiar și în perioade mai puțin faste. De exemplu, la 29 mai 1919, Iacob Negruzzi dăruia Bibliotecii 367 scrisori autografe ale unor importante personalități, precum G. Barițiu, Mihai Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Vasile Alexandri, Ion Creangă, Șt. O. Iosif, I. L. Caragiale, Frédéric Damé ș.a., care completau fondul documentar deja existent. Câțiva ani mai târziu, la 29 ianuarie 1926, I. C. Negruzzi dona corespondența sa cu I. Slavici, iar la 13 martie 1931 Biblioteca Academiei Române prelua arhiva și corespondența lui Eduard Wachmann, punând bazele unui important fond de cercetare în domeniul istoricii muzicii. Achiziționarea corespondenței lui Edgar Quinet, Jules Michelet, Giuseppe Mazzini cu C. A. Rosetti, Christian Tell, Gh. Magheru, Mihail Kogălniceanu lărgea sfera documentară, la nivel european.

În perioada interbelică colecția de corespondență s-a dezvoltat în mod exponențial, astfel încât, în anul 1934, s-a luat hotărârea ca scrisorile, care erau, până atunci, catalogate alături de manuscrise și de arhive, să fie separate într-un fond aparte, fondul de corespondență.

Anul 1941, de pildă, a fost deosebit de bogat în donații de corespondență: Iuliu Maniu oferea epistolele unor iluștri cărturari ardeleni, printre care Ioan Maiorescu; generalul Radu Rosetti își dona întreaga corespondență, istoricul bucovinean Ion Nistor oferea scrisorile lui Henri Mathias Berthelot, iar văduva lui George Coșbuc depunea, pe lângă manuscrisele traducerilor din Homer și Dante, întreaga arhivă și corespondență a scriitorului. Un an mai târziu, donația Adamescu îmbogățea fondurile Bibliotecii cu arhiva și corespondența lui Spiru Haret, pictorul Ștefan Popescu dona o parte din corespondența sa (peste 90 scrisori), iar Al. Tzigara–Samurcaș făcea o importantă donație de scrisori. La 13 mai 1946, profesorul Horia Hulubei oferea corespondența primită de la reputatul bizantinolog Charles Diehl și, în toamna anului 1947, Fanny Rebreanu, soția lui Liviu Rebreanu, dona, alături de manuscrisele scriitorului și întreaga corespondență primită de acesta (aprox. 15.000 piese), care, alături de fondul de corespondență Nicolae Iorga (peste 150.000 piese) și D. A. Sturdza (17.700 piese), sunt printre cele mai bogate, din punct de vedere numeric, fonduri de corespondență din colecțiile Bibliotecii Academiei Române.

După instalarea regimului comunist fondurile de arhivă și de corespondență au continuat să crească dar, în această perioadă, achizițiile au fost preponderente; de multe ori familiile intelectualilor persecutați de noua putere politică preferau să vândă Bibliotecii materialele pe care le mai dețineau, pe de-o parte, pentru a le salva de la confiscare și distrugere și, pe de altă parte, pentru a obține o sumă de bani, foarte necesară în lupta lor pentru subzistență. În anii 1950, de multe ori, numele celor care aduceau materiale spre vânzare nici nu era specificat, la rubrica „Proveniență” fiind trecute sintagme de tipul „proveniență diversă”, „proveniență necunoscută” sau „rămase de la”. Această situație a durat mai bine de un deceniu, după 1960, importante donații au reînceput să intre în colecțiile Bibliotecii Academiei Române.

Astfel, în această etapă a dezvoltării Bibliotecii Române, au intrat în patrimoniul acesteia fondurile de corespondență Alexandru Macedonski, George Enescu, impresionanta corespondență a lui Nicolae Iorga (peste 150.000 de unități bibliografice, legate în 431 de volume), fondul Elena Văcărescu (aprox. 1.360 piese), George Oprescu, Alexandru Tzigara-Samurcaș (1.367 piese), Ion Pelivan (peste 2.100 piese), G. T. Kirileanu (aprox. 9.100 piese), Tudor Vianu (peste 2.300 piese), Cezar Petrescu și Felix Aderca, dar și corespondența lui André Lecomte du Noüy (108 piese), corespondența lui Tristan Tzara cu familia rămasă în România sau a lui Romain Rolland cu Panait Istrati (100 de scrisori) ș.a.

Deși numeric mai puține, dar cu atât mai prețioase, scrisorile autografe ale personalităților de talie mondială, oameni de litere, oameni de știință, politicieni sau artiști, din fondul de corespondență al Bibliotecii Academiei Române, trezesc și astăzi curiozitatea cercetătorilor; amintim autografele lui Voltaire, Victor Hugo, Emile Zola, Jean Jacques Rousseau, François René de Chateaubriand, Alphonse de Lamartine, Prosper Mérimée, Frédéric Mistral, Jules Verne, Henri Bergson, Paul Valéry, Jules Michelet, Giuseppe Garibaldi, Giuseppe Mazzini, Léon Gambetta, Charles Fourier, Charles Darwin, Albert Einstein, Thomas Mann, Richard Wagner, Johannes Brahms, Camille Saint-Saëns, Jules Massenet, Auguste Rodin, ș.a., dar și pe acelea ale iluștrilor oameni de stat, precum Napoleon III, Benjamin Franklin, Charles Maurice de Talleyrand sau Winston Churchill, păstrate în fondul de corespondență al diplomatului Felix Bamberg.

Diversitatea câmpurilor de cercetare pe baza documentelor epistolare se datorează varietății preocupărilor acelor personalități în jurul cărora au fost constituite fondurile de corespondență și reprezintă o sursă de interes pentru cercetătorii din toate domeniile.

Astfel, în domeniul științelor, corespondența unor personalități de renume internațional, precum biologii Grigore Antipa, Emil Racoviță, Alexandru Borza, Traian Săvulescu sau George Emil Palade, laureat al premiului Nobel în anul 1974, fizicianul Ștefan Hepites, inventatorul Traian Vuia, medicii Carol Davila, Ion Cantacuzino, Francisc Iosif Rainer, Constantin Istrati, Constantin I. Angelescu, matematicianul Grigore Moisil ș.a.  reprezintă niște surse de informații de care nu se poate face abstracție în studierea istoriei științei românești și a mediului științific al vremii respective.

Domeniul umanist rămâne însă, de departe, cel mai bine reprezentat în colecțiile de documente epistolare ale Bibliotecii Academiei Române, fie că este vorba de istorie, de literatură, de filozofie, de sociologie, de pedagogie, de muzică, arhitectură sau de arte vizuale.

Preocupările pentru cunoașterea istoriei românești și respectul față de aceasta pe care le-au avut fondatorii Academiei Române s-au reflectat și în materialele adunate până la primul război mondial; astfel, din fondul de corespondență al Bibliotecii Academiei Române se pot cerceta toate evenimentele majore ale istoriei României până la acea dată: de la antichitatea greco-romană, la Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor, domnia lui Al. Ioan Cuza, Războiul de Independență, formarea Regatului român, Marea Unire. Fondurile de corespondență ale istoricilor (Alexandru Odobescu, Vasile Pârvan, Grigore Tocilescu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Onciul ș.a.), ale scriitorilor (Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Iacob Negruzzi ș.a.), dar și al domnitorului Al. Ioan Cuza sau al Regelui Carol I și Reginei Carmen Sylva, pun la dispoziție informații esențiale și constituie niște surse de studiu încă neepuizate.

Un capitol important al istoriei românilor, Marea Unire din 1918, este de asemenea foarte bine reprezentat în tematica documentelor de corespondență; acest fapt se datorează nucleului de ardeleni aflat la conducerea Bibliotecii Academiei Române și mai cu seamă lui Ioan Bianu, care a stat la cârma Bibliotecii mai bine de o jumătate de veac.

Și istoria modernă a României este foarte bine ilustrată în fondurile de corespondență ale istoricilor (Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol ș.a.), ale oamenilor politici, șefi de partid (Lascăr Catargi, Brătienii, D. A. Sturdza, A. C. Cuza ș.a.), dar și a familiilor boierești care au jucat un rol important în modernizarea țării (Alimănișteanu, Bălăcescu, Beldiman, Bibescu, Cantacuzino, Știrbey ș.a.).  Din vasta corespondență a familiei Brătianu sau a lui D. A. Sturdza, care reprezintă o cronică politică detaliată a acelor vremuri, s-a reconstituit un număr important de fapte istorice, în numeroase studii și volume publicate.

Un alt domeniu relevant al colecției de corespondență este acela al lingvisticii; studierea limbii române era, alături de cunoașterea istoriei neamului, una dintre prioritățile Academiei Române încă de la înființarea ei. Astfel, fondurile de corespondență ale cărturarilor ardeleni George Bariț, Simion Bărnuțiu, Ioan Micu Moldoveanu, Ioan Bianu sau ale lingviștilor Sextil Pușcariu, George Giuglea ș.a. au constituit tot atâtea surse de cercetare pentru istoria lingvisticii românești. 

Fondurile de corespondență ale filozofilor (P. P. Negulescu, Constantin Rădulescu–Motru, Mircea Vulcănescu, Ion Petrovici ș.a.), deosebit de prețioase, atunci când sunt dublate de arhive personale, redau la adevăratele dimensiuni întregul eșafodaj al construcției lor filozofice.

În domeniul sociologiei, corespondența lui Dimitrie Gusti este foarte relevantă, ca și fondul Spiru Haret în domeniul pedagogiei sau fondurile Artur Gorovei, G. T. Kirileanu și Constantin Brăiloiu, în domeniul folclorului; astăzi, când aceste științe au luat o mare amploare, printr-o nouă abordare de studiu, modernă, fondurile respective sunt intens cercetate.

Corespondența personalităților enciclopedice românești este, de asemenea, bine reprezentată în colecțiile Bibliotecii Academiei Române: corespondența lui Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Nicolae Iorga reprezintă încă o inepuizabilă sursă de informație asupra personalității și operei acestora.

Literatura română este poate domeniul cel mai vast oglindit în fondurile de corespondență ale scriitorilor aflate la Biblioteca Academiei Române. Practic, aproape toate curentele și grupările literare românești își găsesc sursa de documentare în aceste documente epistolare: de la Dacia literară (corespondența lui Mihail Kogălniceanu) și Junimea (corespondența lui Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu ș.a.), la grupările de avangardă din jurul revistelor „Contimporanul”, „Punct”, „Integral” și „Unu” (corespondența lui Geo Bogza); de la romantism (corespondența lui Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Ion Ghica ș.a.), la semănătorism (corespondența lui George Coșbuc, Ilarie Chendi, Emanoil Bucuța, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu ș.a.), la simbolism (corespondența Alexandru Macedonski, Traian Demetrescu ș.a.); de la modernismul tradiționalist al gândiriștilor (corespondența lui Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Pillat ș.a.), la modernismul de la cenaclul „Sburătorul” (corespondența lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu) și la modernismul grupării „Criterion” (corespondența Petru Comarnescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu ș.a.). Schimburile epistolare ale „clasicilor” literaturii române, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, deși nu foarte numeroase, înnobilează, prin valoarea lor, tezaurul epistolar al Bibliotecii Academiei Române.

Trebuie, de asemenea, menționate fonduri de corespondență cu un important impact cultural din sfera internațională, precum cel al Elenei Văcărescu și cel al lui George Oprescu; ca fost delegat la Națiunile Unite și, respectiv, secretar al Comisiei de Cooperație Intelectuală a Ligii Națiunilor, interlocutorii celor două personalități române se bucură de mare notorietate, precum Paul Valéry, Henri Bergson, Henri Focillon, Jules Romains, Albert Einstein ș.a. De asemenea, în cadrul corespondenței internaționale, dialogul epistolar dintre Romain Rolland și Panait Istrati constituie o altă piesă de rezistență a colecției de documente epistolare a Bibliotecii Academiei Române.

Cercetările în domeniul istoriei muzicii românești au ca sursă de documentare fondul de corespondență Eduard Wachmann, deja amintit, un important fond George Enescu, dar și corespondența lui Alfred Alessandrescu, Béla Bártok, Mihail Andricu, Emanoil Ciomac, Dimitrie Cuclin, George Georgescu, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, ș.a.; în studierea artelor vizuale, numeroase surse primare de informație se pot găsi în corespondența lui Theodor Aman, Constantin Brâncuși, Iosif Iser, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Ștefan Popescu, Francisc Șirato, I. Theodorescu– Sion, Nicolae Tonitza, Nicolae Vermont ș.a.; în domeniul arhitecturii, scrisorile lui Ion Mincu sau fondul de corespondență André Lecomte du Noüy, cumpărat de la Al. Tzigara-Samurcaș în anul 1962, constituie un valoros filon de cercetare pentru istorici și restauratori.

După anul 1990, achiziționarea de materiale de corespondență a cunoscut o stagnare, datorată, de această dată, funcționării regulilor economiei de piață, unde prețurile de cumpărare au devenit prohibitive, dar s-a intensificat, după un deceniu, un deceniu și jumătate, prin apariția unor donații generoase. Astfel, în ordine cronologică, Ecaterina Gheorghiu-Burbea a donat întreaga corespondență a soțului său, Constantin Virgil Gheorghiu, scriitor român, decedat la Paris în anul 1992, Sanda Brediceanu a donat, alături de arhivă, un important fond de corespondență Caius,  Tiberiu și Mihai Brediceanu, scriitorul Dumitru Țepeneag și-a donat, pe lângă manuscrise, întreaga arhivă și corespondență, iar George Brăiloiu, descendent al folcloristului Constantin Brăiloiu, a cărui arhivă și corespondență se află în colecțiile Bibliotecii Academiei, a donat Bibliotecii lotul de manuscrise și de scrisori Emil Cioran, cumpărat la Paris, în anul 2011. Astfel, fonduri noi de corespondență sau fonduri ce vin în completarea celor existente deschid o perspectivă optimistă asupra îmbogățirii tezaurului epistolar deținut de Biblioteca Academiei Române.

Catalogul clasic de corespondență pe fișe, organizat în ordine alfabetică a emitenților, precum și fișele din catalogul electronic OPAC, disponibil pe site-ul Bibliotecii, constituie instrumente de lucru esențiale în studierea colecției de corespondență a Bibliotecii Academiei Române.

Preocuparea de permanentă îmbogățire a fondurilor epistolare ale Bibliotecii Academiei Române este dublată de necesitatea catalogării lor online pentru a le face accesibile unui număr cât mai mare de utilizatori, din toate colțurile lumii. Importanța documentară a colecției de corespondență a Bibliotecii Academiei Române se reflectă atât în studiile și edițiile publicate, de-a lungul vremii, cât și în interesul constant al cercetătorilor din toate domeniile, de a le studia în mod nemijlocit.