Cabinetul de Stampe completează prin imagini colecţiile de imprimate şi manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române. Colecţiile Cabinetului, în care gravura, desenul şi fotografia reprezintă un patrimoniu cu mare valoare documentară şi artistică, s-au format odată cu Biblioteca Academiei Române, în anul 1867. În anul 1866, Ministrul Cultelor, C. A. Rossetti, prezintă referatul în vederea formării „Societăţii literare române”, la 1 aprilie 1866 Locotenenţa domnească promulgă legea pentru formarea Societăţii, iar la 1 august 1867 se întruneşte în prima şedinţă, ulterior se întocmesc statutele şi se constituie Societatea Academică Română, iar la 29 martie 1879 se declară Institut naţional sub numele de Academia Română. Biblioteca se înfiripă chiar de la începuturi. Astăzi, acest patrimoniu este alcătuit din peste 50.000 de desene, cca. 50.000 de gravuri, şi cca. 400.000 fotografii şi clişee, organizate pe baze istorice şi artistice.
Încă de la început, investigaţiile lui Nicolae Bălcescu au stimulat istoricii în descoperirea şi îmbogăţirea iconografiei care completa textele de istorie naţională. La Biblioteca Naţională din Paris, Theodor Aman şi Barbu Iscovescu au făcut schiţe după documente iconografice referitoare la istoria românilor. În anul 1872, V. A. Urechia dăruieşte câteva stampe, iar în anii următori, 1874-1875, Al. Papiu Ilarian, Dimitrie A. Sturdza şi Dimitrie C. Sturdza-Scheianu oferă Cabinetului un număr important de gravuri şi litografii; mai târziu, Alexandru Odobescu, arh. Lecomte du Noüy, V. A. Urechia completează fondurile cu piese valoroase – fotografii şi stampe – din colecţiile personale.
Citește mai mult
Între anii 1892-1895 numărul de stampe, fotografii, hărţi sporeşte semnificativ, ajungându-se la sfârşitul perioadei la 19 stampe, 54 de fotografii şi 3 hărţi; printre donatori se numără însuşi Regele Carol I, Bogdan Petriceicu Haşdeu, C. I. Istrati, Nicolae Kretzulescu şi mulţi alţii.
În 1901 este preluată Biblioteca Centrală din Bucureşti, care se formase pe baza colecţiilor Bibliotecii Colegiului Sf. Sava, moment în care Cabinetul de Stampe a primit un lot valoros de desene româneşti din perioada începuturilor artei româneşti vechi.
Un document important pentru sporirea patrimoniului Cabinetului, este legea depozitului legal din 1904, prin care se trimiteau litografii, fotografii, note muzicale, în câte două exemplare, şi Academiei Române.
La aceste piese iconografice s-au adăugat donaţiile sistematice şi mai ales achiziţiile judicioase făcute de conservatorii fondurilor, o importanţă covârşitoare având fostul director Ioan Bianu.
În aceeaşi perioadă au intrat prin cumpărare sau donaţie colecţiile: Gr. N. Manu, Gen. E. Pencovici, colecţia de hărţi a ing. Stavrake Nicolescu, colecţia baronului Barbu Bellio, Gr. Em. Filipescu, Gheorghe Balş, D-na Bachelin, Const. I. Karadja, fotograful Franz Mandy, S. Mehedinţi, etc.
Reorganizarea colecţiei după criterii moderne
Între anii 1919 – 1951, primii conservatori ai Cabinetului de Stampe, Octavian Lugoşianu şi mai apoi Ioan C. Băcilă, au sistematizat colecţiile pe baze documentare, în care desenele şi gravurile referitoare la istoria Ţărilor Române ocupau un rol semnificativ.
Pe lângă planşele de gravură originală şi de desen, în colecţie se găsesc şi cunoscute albume care fac parte din aşa numitul fond Dacoromanica, după modelul Hungarica. Se porneşte de la albumul lui Abraham de Bruyn, cu gravura reprezentând Călăreţul valah, album publicat la Amsterdam în 1602, apoi albumul lui Pietro Santo Bartoli, din 1672, ce redă imagini de pe Columna lui Traian şi până la celebrele albume create de francezii Hector de Béarn, Auguste Raffet, Michel Bouquet, Louis Dupré şi Théodor Valerio în secolul al XIX-lea.
După anul 1951, Remus Niculescu şi Elena Niculescu au dat o nouă formă organizării fondurilor, valoarea artistică a lucrărilor devenind obiectivul principal. S-a format astfel o colecţie naţională de grafică, în care îşi au locul principalii gravori români, precum Carol Popp de Szathmari, Alexandru Asachi, Theodor Aman, Gabriel Popescu, Jean Al. Steriadi, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Iosif Iser, Nicolae Vermont şi în care se regăsesc desenele marilor pictori români din secolul al XIX-lea, începând cu Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian şi continuînd cu generaţiile secolului al XX- lea.
Tot în această perioadă au fost sporite colecţiile de grafică străină prin importante donaţii.
În anul 1954, Acad. Mihai Ciucă a adus un lot preţios de 260 gravuri străine, printre care şi o frumoasă gravură de Rembrandt Harmenszoon van Rijn, începutul seriei de gravuri create de artistului olandez. Lotul s-a îmbogățit prin achiziţii şi donaţii de la istoricul şi arhitectul Gheorghe Balş, şi formând în zilele noastre o rezervă de peste 80 de planşe aparţinând lui Rembrandt, exemplare atât din secolul al XVII-lea, cât şi din tirajele ulterioare.
În 1957 şi mai târziu în 1962, academicianul George Oprescu a donat o colecţie de peste 6.636 gravuri din secolele al XVI-lea – al XX-lea şi 1425 de desene, opere ale unor mari artişti europeni şi extrem-orientali, cât şi ale unor pictori şi gravori români moderni.
În anul 1962, Cabinetul de Stampe primeşte legatul academicianului Constantin Ionescu-Mihăieşti, alcătuit din 298 de volume, cărţi bibliofile din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.
Noi donaţii şi cumpărături, adăugate în timp, vor face din colecţiile Cabinetului de Stampe adevărate izvoare pentru cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural românesc şi străin.
Valori din patrimoniul universal
În ceea ce priveşte gravura străină, Cabinetul de Stampe numără un fond important de gravuri franceze, printre care preţioasele planşe ale lui Jacques Callot, renumitele gravuri colorate din secolul al XVIII-lea, cu farmecul lor rafinat şi graţios, iar din secolul al XIX-lea, celebrele litografii pentru Le Charivari, L’Actualité, ale lui Honoré Daumier, gravurile impresioniştilor francezi, Edouard Manet, Auguste Renoir, Camille Pissarro şi litografii ale unor nume cunoscute din secolul al XX-lea, precum Henri Mattisse, Marc Chagal, Salvador Dali, etc. Putem evidenţia şi rafinate peisaje din şcoala neerlandeză, câteva exemplare căutate din secolele al XV-lea şi al XVI-lea de Hans Burgkmair, Lucas Cranach şi Albrecht Dürer, aparţinând şcolii germane, precum şi gravuri din şcoala italiană.
Şcoala extrem-orientală are prin stampele japoneze de Hokusai, Utamaro, Toyokuni, Kunisada, Kuniyoshi, o pondere însemnată în colecţie; stampele japoneze au fost obţinute prin donaţiile unor colecţionari pasionaţi precum George Oprescu, G. Cantacuzino, Barbu Slătineanu, etc.
Fondul de stampe străine este unul dintre cele mai bogate tezaure din ţară, alături de desenul străin; remarcăm frumoase exemplare de desen italian aparţinând familiei Alberti, lui Parmigianino, Perino del Vaga, Carlo Maratta, Luca Cambiaso, familiei Carracci, lui Guercino, familiei Tiepolo, Guardi, Pinelli, etc., desene din şcoala flamandă şi olandeză, ale lui Maarten de Vos, Hendrick de Clerck, Hendrick Goltzius, Abraham Bloemaert, ca şi din şcoala franceză, lucrări de D. Ingres, H. Delacroix, Fr. Boucher, A. Watteau, Pablo Piccasso aparţinând celor două şcoli – spaniolă şi franceză. Valorile Cabinetului sunt îmbogățite de desenele engleze aparţinând unor artişti renumiţi.
Câteva explicaţii despre stampă
De-a lungul textului, oscilăm între termenul gravură-stampă, noţiuni care nu sunt sinonime; termenul generic este stampă, el referindu-se la materialul obţinut prin stampare-imprimare. Imprimarea are loc atât pentru imaginea gravată (pe lemn, metal, linoleum), cât şi pentru imaginea desenată pe piatră (litografiată). Stampa (imaginea imprimată pe suport, pe foaia de hârtie, în general) cuprinde gravura pe lemn, metal, linoleum şi litografia.
Prin imprimare, se poate obţine un număr mai mare de exemplare ale aceleaşi piese, număr stabilit de artist.
Credem că se impune să facem aceste precizări pentru ca publicul cititor să nu creadă că într-un cabinet de grafică se află în afara desenului original, reproduceri gravate.
Încă din secolul al XV-lea, când tiparul era o descoperire nouă, gravura a avut ca scop multiplicarea unor opere de artă, mai totdeauna foarte scumpe, pentru a ajunge la publicul cu venituri financiare medii; gravura devenea astfel şi un mod de popularizare în rândul unui public larg a valorilor de artă.
Totuşi, pictorii au avut dintotdeauna o atracție pentru acest gen al artelor plastice-gravura. Pornind de la Albrecht Dürer, Lucas Cranach, continuând cu Rembrandt, şi cel mai bun exemplu este cel al pictorilor impresionişti, pentru care culoarea era elementul esenţial, încercările de a realiza planşe de gravură, intitulate „de artist” au fost deosebit de tentante şi au dat rezultate de o mare spectaculozitate şi rafinament. Împătimiţii de artă căutau exemplarele rămase din timpul vieţii artistului sau chiar tragerile (imprimările) ulterioare şi îşi făceau o glorie din a le număra printre comorile din ”cabinetele” lor.
Stabilirea titlului de gravură originală presupune o muncă de cercetare deosebită şi cunoştinţe speciale.
Gustul pentru acest capitol al artelor grafice a dus la formarea colecţiilor de stampe care astăzi se află în instituţiile publice cum este aceea a Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, a Cabinetului de grafică al Muzeului Naţional de artă, al Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naţionale, etc.
Un alt tezaur – fotografia
De-a lungul timpului a fost sporită colecţia de fotografii străine, printre care se găsesc exemplare ale lui Félix Nadar, celebrul fotograf francez, şi fotografii româneşti, de la daguerrotipii, calotipii, fotografia cu colodium umed şi uscat, clişee pe sticlă, la talbotipiile sfârşitului secolului al XIX-lea şi ale secolului al XX-lea. Fondurile de fotografie românească, strânse precum am spus de la începuturi, sunt formate din exemplare foarte valoroase executate de Carol Popp de Szathmari, primul fotograf român care a surprins instantanee din Războiul de Independenţă (1877-1878), şi a publicat în reviste străine documentare fotografice din război, de frumoasele albume ale familiei Duschek, de căutatele fotografii executate pentru familia regală, mai ales pentru Regina Maria şi Regele Ferdinand de artistul-fotograf Franz Mandy, de preţioasele vederi de oraşe ale lui Ludwig Angerer şi de mulţi alţi fotografi ai secolului al XIX-lea, a căror activitate rămâne un moment aflat în atenţia cercetătorilor. În secolul următor, numărul celor care fac din fotografie nu numai un document dar şi o artă este mult mai mare; printre ei putem menţiona pe Nicolae Ionescu – fotograful instantaneelor pitoreşti, pe Stelian Petrescu, cel care a colaborat la majoritatea cărţilor despre artă şi despre comori ale arhitecturii religioase româneşti, etc. Fondul de fotografii are o valoare deosebită prin exemplarele unice şi prin multitudinea de fotografii originale.
De asemenea, Cabinetul de Stampe posedă o importantă colecţie de cărţi poştale din secolul al XIX- lea până în zilele noastre, primite prin donaţii sau achiziţii, exemplare rare de cărţi poştale litografiate cu desenele create de artişti cunoscuţi în epocă, la ateliere lui Carl Göbl, tipograf cunoscut pentru reproducerile sale artistice, cărţi poştale în care multe locuri au devenit doar amintiri ale celor mai în vârstă, cărţi poştale – portret, cu valoare de document de artă şi istoric.
Mulţi cercetători îşi ilustrează cărţile şi articolele cu imagini provenind din colecţiile Cabinetului de Stampe. De asemenea, diferite posturi de televiziune folosesc materiale iconografice de aici.
Organizarea şi valorificarea colecţiilor
Fondurile sunt organizate pe şcoli şi, în cadrul acestora, cronologic şi alfabetic.
Dacă din şcolile străine specialiştii au achiziţionat selectiv, forţaţi de criterii financiare, în ceea ce priveşte şcoala românească s-a urmărit evoluţia stilistică a fiecărui artist.
În prezent, colecția se amplifică prin donaţii, operele artistice ale artiştilor contemporani români, care au trecut în nefiinţă, astfel ca patrimoniul artistic românesc să fie permanent completat.
Cabinetul organizează periodic expoziţii, cele mai multe cu catalog, manifestări prin care să fie prezentate publicului valorile culturii româneşti şi străine. Putem menţiona expoziţii ca: Franţa văzută de Theodor Pallady şi Portretul în gravura franceză din secolele XVI –XVII, care au avut loc la Institutul Cultural Francez; expoziţia Acuarele de Max W. Arnold, Lucian Grigorescu, Ana Iliuţ şi expoziţia prin care se prezenta un fond impresionant de acuarele ale Rodicăi Maniu –Mutzner, achiziţionate de la familie.
Au fost expuse cu ocazia donaţiei moştenirii poetului Ştefan Baciu, o parte din operele de artă – gravuri şi desene care au făcut parte din colecţia sa.
De asemenea, au fost expuse cu ocazia donaţiei moştenirii poetului Ştefan Baciu, o parte din operele de artă – gravuri şi desene care au făcut parte din colecţia sa.
Valorile artei extrem-orientale au fost scoase la lumină cu ocazia unei expoziţii: Stampa japoneze din perioada Edo, expoziţie însoţită de catalog.
Cu prilejul vizitei în România a membrilor Fundaţiei CODART (Curators of Dutch Art), Cabinetul a prezentat într-o expoziţie gravurile cu subiect biblic gravate în acvaforte şi pointe seche de Rembrandt; iar în urma acordului semnat cu Uniunea Latină a avut loc o expoziţie cu catalog Desenul italian din colecţia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, catalog redactat în colaborare cu specialişti internaţionali, precum Marco Chiarini, directorul Galeriei Pitti, instituţie ce reprezintă, după Bucureşti, cea de a doua etapă a itinerării expoziţiei.
Șirul expozițiilor a continuat, cu expoziția Ştefan Luchian, Iosif Iser, Gheorghe Petrașcu, Albrecht Dürer, Jacques Callot, etc.
De un deosebit interes sunt CD-ROM-urile scoase în colaborare cu editurile NOI MEDIA PRINT şi ARTE VIZUALE, precum N. Grigorescu, Bucureştiul interbelic, La Belle Epoque, Lumea românească în imagini, etc.
Periodic, din acest tezaur cultural vom încerca să prezentăm iubitorilor de frumos valori din patrimoniul artistic românesc şi internaţional, pentru a se înţelege mai bine un univers ce poate părea dificil şi relativ arid fără o explicaţie adecvată.
Cătălina Macovei
Şef Serviciu Stampe, Muzică, Hărți
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române este deţinătorul unui valoros patrimoniu de artă românească ce cuprinde desene, acuarele, pasteluri, realizate de artişti români consacraţi din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, la care se adaugă un fond mic de proiecte de arhitectură.
Colecția de gravură românească păstrează cele mai importante piese cu valoare artistică și documentară reprezentative pentru ilustrarea istoriei din spaţiul carpato-danubiano-pontic, cum ar fi xilogravurile populare transilvănene, dar şi litografiile și producţiile stabilimentor litografice, care au cunoscut o mare înflorire în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Între jumătatea secolului al XV-lea şi jumătatea secolului al XVI-lea, cartografii încearcă o formă de reprezentare, folosind descrierea în locul hărţilor convenţionale.
Reprezentările de oraşe sunt strâns legate de călătorii şi de cărţile de călătorie. Ele erau ilustrate cu stampe: xilogravuri, gravură pe metal, litografie – instrumente de răspândire rapidă a cunoştinţelor.
Desenele străine sunt donate sau achiziționate de la diverși particulari precum, Ion Antonescu, T. Socolescu, Ion Cantacuzino, dar cele mai multe sunt intrate între anii 1957-1969 prin donația academicialui George Oprescu, circa 1425 de desene ale unor artiși importanți din secolele al XVI-lea – al XX-lea.
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române deține un număr impresionant de stampe nipone (circa 1.500), în mare măsură din perioada Edo (1603 – 1868) și într-o mai mică măsură din epocile următoare, Meiji (1868 – 1912) și Taisho (1912 – 1926).