Aici apare imaginea unui oraş numit „Valahia”, oraş imaginar, plin de convenţii de tip cartografic, imagine ideatică proprie lumii din perioada lui Columb şi de mai târziu.

Unele din cele mai frumoase reprezentări ale unor oraşe din Transilvania – Clujul (il. 1) şi Oradea apar într-un  tip de ”imago mundi” intitulat Civitates Orbis Terrarum de Georg Braun şi de Frans Hogenberg. 

Desenele sunt create de Georg Hoefnagel (1542-1600) şi de fiul său şi gravate de Frans şi Abraham Hogenberg, precum şi de Simon van der Neuwel (Novellanus), despre care se cunosc puţine date.

Imaginile târgurilor şi oraşelor din cele trei ţări române se vor perpetua în atlase, în cărţile de călătorie, lucrări cu caracter ştiinţific, geografic, economic sau istoric, lucru cu atât mai important cu cât scrierile despre ele apar destul de târziu.

Artiştii care vor ilustra cărţile despre teatrul de război de pe aceste teritorii sunt mai mult meșteri-gravori, chiar dacă reprezintă nume cunoscute în epocă precum Theodor de Bry, Johann Sibmacher sau Giacomo Franco.

Ne-au rămas câteva reprezentări ale Construirii podului de la Giurgiu, Ale trecerii Dunării peste podul de la Giurgiu, ca şi a Infrângerii turcilor conduşi de Sinan Paşa la Giurgiu, gravuri din 1595, de Theodor de Bry (1528-1598) (il. 2) din cartea lui Lonicer[1],  ca şi imagini ale luptelor de la Târgovişte, Bucureşti, Timişoara, Sighet, Oradea, cetăţi unde s-au purtat lupte cu oştile otomane în timpul domniei lui Mihai Viteazul, gravuri realizate de Johann Sibmacher (1561-1611) (il. 3) şi preluate în carte lui Hieronimus Ortelius, Chronologia[2].

Fondul portretistic, parte a colecției denumită Daco-romanica, își are debutul cu donațiile făcute între anii 1874 – 1878 de Dimitrie A. Sturdza, mai întâi vicepreședinte și apoi, președinte al Academiei Române.

În portretistica secolului al XVI-lea, numeroasele efigii ale domnitorului Mihai Viteazul pornesc de la cele câteva reprezentări plastice, aşa cum au fost ele răspândite datorită faimei pe care acesta o câştigase printre contemporani; în anul 1598, italianul Giovanni Orlandi (il. 4) îi gravează un portret, apoi flamanzii de la Anvers, Domenicus Custos (c.1560-1612), înainte de 1601 (il. 5), creează o altă imagine a domnitorului, iar în 1601 apare un foarte frumos portret realizat de Aegidius Sadeler II (c. 1570–1629) (il. 6), protejatul lui Rudolf al II-lea. Portretul a fost executat «pe viu», după cum ne atrage atenţia gravorul, pesemne în perioada în care domnitorul era la Praga la curtea lui Rudolf. Voievodul apare, aidoma altor conducători şi militari ai timpului, din aceste părţi ale Europei, purtând costum de războinic, cu cuşmă şi cuirasă, specifice unui luptător de la marginile creştinătăţii.

În secolele al XVII-lea şi chiar în secolul al XVIII-lea, artiştii-gravori, care lucrează pentru istoriile luptelor duse împotriva Imperiului Otoman, privesc ţările din Europa de Est cu mai multă atenţie; ele reprezintă tot un tărâm exotic, nu sunt interesaţi de redarea concretului în zugrăvirea aspectelor reale ale oraşelor româneşti, ci în exprimarea unei convenţii – pentru ei, Oradea, Clujul, Sibiul, Timişoara, Satu Mare, etc. rămân oraşe tip cetate asemănătoare cu cele occidentale.

În acest fel, anul 1688 însemna apogeul atins în desfăşurarea operaţiunilor militare contra turcilor; căderea Ungariei, nesupunerea Transilvaniei, ocuparea Belgradului, înaintarea spre Niş şi Vidin şi intrarea trupelor lui Veterani în Ţara Românească prefigurează prăbuşirea puterii otomane în sud-estul Europei. Editorul, Jacob Peeters (1637-1695) a reunit într-un album, cu un text explicativ, o galerie de zece portrete ale conducătorilor celor două armate, urmată de 57 planşe cu scene de luptă şi vederi de oraşe din Austria, Ungaria, Transilvania şi Imperiul Otoman. Desenele sunt executate de Peeters şi gravate de Gaspar Bouttats (c.1640 – c.1695), Peeters şi alţi gravori. Albumul cuprindea şi o plachetă cu planşe lucrate de Jacobus Harrewijn (1660-1727), începând cu o gravură alegorică închinată încoronării lui Joseph I drept rege al Ungariei, la 9 decembrie 1687, de către tatăl său, împăratul din dinastia de Habsburg, Leopold I, planşă urmată de vederi ale oraşelor din Austria, Slovenia, Ţările Române, Serbia, Bulgaria şi Turcia, începând cu Viena şi terminând cu Adrianopolul. Albumul se termină cu gravuri după desenele lui Lucas Vorstermans şi Ian Peeters. Imaginile orașelor din Ţara Românească – București (il. 7), Târgoviște (il. 8) sau Moldova – Suceava, sunt imaginare, vedute însoțite de personaje extrase dintr-o lume a Orientului.

Cu totul remarcabile sunt portretele celor doi rivali, Matei Basarab, domnul Tării Româneşti (1632-1654) realizat de Marco Boschini (1613-1678) (il. 9) şi domnitorul Moldovei, Vasile Lupu (1634 – aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653), gravat de Willem Hondius (1598/9 – 1658/60) (il. 10). Portretele sunt executate de artişti după model, cu tot fastul pe care îl desfăşurau cei doi voievozi.

Din perioada domniei lui Vasile Lupu avem şi gravura reprezentând presupusul portret ecvestru al domnitorului Gheorghe Ştefan (aprilie 1653 – mai 1653 şi iulie 1653 – mai 1658) (il. 11).

Portretul este executat de Stefano della Bella (1610-1664) şi face parte din suita de gravuri executate de artist cu ocazia soliei cancelarului polon Jerzy Ossolinski la Roma, în 1633, sau aceea de la Paris, din anul 1645, trimisă de regele polon Vladislav al IV-lea, rămasă celebră prin fastul «persan ».

Putem menţiona şi alte portrete care demonstrează schimbările care s-au petrecut în gustul şi imagistica secolului; Alessandro dalla Via a realizat portretul în medalion al domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714) (il. 12), împreună cu cei patru fii executaţi odată cu el, Francois Morellon la Cave (1696-1768), gravează portretul lui Dimitrie Cantemir (martie – aprilie 1693 şi 1710-1711) (il.13), de data aceasta redat într-o costumaţie occidentală.

În albumele create de Anton Balzer (1771-1807) (il. 14) şi Joseph Walenta sunt cuprinse atât planuri de localităţi unde au avut loc lupte între austrieci, ruşi şi turci între 1788-1790, cât şi vederi tip vedută cu o scenă de bătălie realizate scenografic, aspectul bataillist în prim plan iar oraşul în planul doi.

Acest tip de reprezentare este caracteristic secolului al XVIII-lea la artişti cunoscuţi precum Johann Hieronymus Loeschenkohl (1753-1807), care descrie Luptele de la Focşani, Fuga lui Mavrogheni din Bucureşti, la 1789, Intrarea lui Mavrogheni în Bucureşti (il. 15), la Johann Martin Will (1727-1806) (il. 16), J. Marc Quirin sau în topografiile gen plan cartografic de Jean Thomas Trattner (1717-1798) (il. 17). Acesta inserează în scenele batailliste şi o vedere a oraşului aflat în conflict, aşa cum şi-o imaginau sau aşa cum o perpetuaseră de-a lungul timpului cărţile de călătorie sau cele geografice.

Câţiva artişti precum desenatorul Luigi Mayer (1755–1803) (il. 18), împreună cu gravorul William Watts (1752–1851), care îl însoţise pe ambasadorul englez Sir Robert Ainslie la Constantinopol, în 1794, ilustrează albumul de călătorie cu imagini reale din Ţara Românească. Ele sunt de fapt primele vederi documentare care apar la sfârşitul secolului al XVIII-lea, alături de descrierile cartografice pe care le-am menţionat.

Chiar dacă un larg ciclu etnografic, intitulat Trachten Kabinett von Siebenbürgen (il. 19), prezintă tipuri diverse din Transilvania şi Valahia sau pe voievozii Transilvaniei, el se referă la o perioadă anterioară, regăsindu-se şi în desenele de la Graz datate cu un secol în urmă.

O deosebită notorietate o are lucrarea lui Le Hay, Recueil de cent estampes représentant différentes nations du Levant, apărută la Paris în 1714, ilustrată de mai mulți gravori cu costume reprezentative pentru aceea perioadă şi unde apar şi trei personaje din galeria de costume româneşti, Nobilul valah, Doamna valahă şi Domnișoara valahă.

„Ţările române la cumpăna dintre veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea au prezentat unul dintre cele mai interesante momente din istoria costumului. Aici, la «porţile Orientului», avea loc un spectaculos proces de prefacere, de modernizare a aspectului exterior al societăţii.”[3]

Aceste reminiscenţe orientale sunt redate în cartea lui Sir Kir Robert Porter, Travels in Georgia, Persia, Armenia, Ancient Babylon during 1817, 1818, 1819 and 1820, Londra 1820/21, ilustrare a trecerii prin Bucureşti, în timpul domniei lui Alexandru Suţu, ca şi în albumul desenat pe care cavalerul bavarez August von Henikstein (1802-1840) (il. 20) îl completa în 1825, cu 22 de acuarele emoţionante.

Schimbarea se produce în modă pe la începutul secolului al XIX-lea şi mai ales când în ţară se instaurează ocupaţia rusească şi când doamnele încep să poarte aşa numitele rochii «empire», iar bărbaţii pantaloni «nemţeşti»; Monogramistul R.T.A.I (R.G.A.I.) (il. 21) redă în acuarelele sale, datate 20 aprilie 1830, reprezentând tipuri bucureştene, această schimbare novatoare.

Gravorul John Heaviside Clark (1771-1836) (il. 22) ilustrează cartea academicianului şi misionarului William Mac-Michael, care pleacă de la Moscova, trece prin Moldova şi se opreşte la Iaşi, unde este primit de domnitorul Scarlat-Vodă Callimachi, după care trece în Muntenia, în 1817, ca şi călătoria lui Adam Neal, venind din sud şi îndreptându-se spre Polonia. Imaginile lui au caracter de «suvenir de voiaj».

Ca şi Clark, desenatorul George Edwards Hering (1805-1879) îl însoţeşte pe englezul John Page în călătoria făcută de la Viena pe Dunăre şi în Ardeal.

Călătoria pe Dunăre se face cu vaporul austriac „Zriny” şi participă la ea şi superintendentul, care a deschis acest magnific râu navigaţiei, comerţului european, căruia Hering îi dedică albumul său.

Se opreşte la Ada-Kaleh, Porţile de Fier, descrie Băile Mehadia şi vorbeşte despre Podul lui Traian. Descrie pe larg tot Banatul, bisericuţa din Densuş (il. 23), Haţegul, apoi o mare parte din oraşele din Ardeal. Albumul pe care Georg Hering îl alcătuieşte este opera unui artist sensibil şi romantic, cu o mare putere de portretizare a tipurilor umane şi a naturii.

William Henri Bartlett (1809-1854) (il. 24) se foloseşte de aceeaşi recuzită romantică atunci când ilustrează prin gravuri, etapele călătoriei făcute pe Dunăre în compania pictorului William Beattie, cel care va scrie textul lucrării „The Danube”.

Putem enumera călătorii însoţiţi de artişti de sorginte germană precum Carol Begenau (il. 25), cu litograful său Schwabe, sau Ludwig Rohbock (1824-1893) (il. 26), dar mai ales litograful Adolf Kunicke, împreună cu pictorul Jacob Alt şi Ludovic Erminy (il. 27) care au descris o călătorie pe Dunăre cu 264 de vederi, însoţite de texte explicative elaborate de profesorul Georg Borromaus Rumy.

Câţiva litografi de origine austriacă au venit în Transilvania şi au rămas aici. Astfel, familia Neuhauser a redat veridic frumuseţea şi obiceiurile unor locuitori români sau saşi din Sibiu şi din împrejurimile lui, au surprins forfota şi lumea pestriţă dintr-un Târg din Sibiu, litografiat la 1819 de Joseph Lanzedelli (1774-1832) (il. 28 a, b și c) aşa cum la 1821, Franz Jaschke (1775-1842) (il. 29), tot de origine austriacă, redă locuri şi personaje din Transilvania şi Bucovina şi litografiază multe din desenele lui Franz Neuhauser cel Tânăr (1763-1836).

Seria de opt tipuri populare sibiene ale lui Franz Neuhauser cel Tânăr sunt gravuri în manieră de laviu, în culori, artistul reformulând vechile tipuri iconografice, trecerea de la decorativismul secolului al XVIII-lea, la o viziune mai realistă.

Unele dintre aceste gravuri, interpretate, au ilustrat volumul «The Costume of the Hereditary States of the House of Austria displayed in fifty coloured engravings» de Antoine-Francoise de Bertrand-Moleville, apărută în 1804, iar reluările în acvaforte şi acvatinta din acest volum, sunt semnate de William Ellis şi William Poole.

În Bucovina se va stabili germanul Franz Xavier Knapp (1809-1883) (il. 30) care, pe la 1857, a redat o imagine romantică a acestor ţinuturi, multe dintre acuarelele sale au fost litografiate la Viena de gravori cunoscuţi în epocă. Reprezentările de biserici şi mănăstiri au un caracter artistic dar şi de document istoric.

Ţările Române vor fi târâte în tăvălugul înfruntărilor europene, războaiele balcanice, cu ecouri şi în politica românească, războiul Crimeii din 1853-1856, revoluţiile de la 1848, războiul între Rusia şi Turcia, în urma căruia îşi câştigă independenţa, în 1877-1878, dacă ar fi să amintim doar câteva evenimente care schimbă echilibrul geopolitic din zonă.

Fiind implicate în conflicte, imaginea Ţărilor Române apare în ilustraţiile de reviste precum, Illustrirte Zeitung, L’Illustration, News Magazine, în albume referitoare la bătăliile de pe teatrul de război, sub creionul unor artişti, precum Gustav Bartsch, Matthias Trentsenski, Albrecht şi Albert Adam, Constantin Guys, Daniel Vierge, Max Beeger, Gerhard Heinrich, Jean Baptiste Durand-Brager, etc.

Cu o remarcabilă acuitate descriu aceste meleaguri şi oamenii lor artiştii francezi care ne-au vizitat. George Oprescu[4] atrage atenţia că artiştii francezi din secolul al XIX-lea au lăsat cele mai frumoase şi valoaroase imagini despre aceste locuri.

Unul dintre aceştia este militarul şi diplomatul Hector de Béarn (1802-1871). Îl însoţeşte pe unchiul său ducele Cazimir de Mortémart, cu alţi doi ofiţeri francezi, în misiunea pe care regele Franţei, Carol al X-lea i-o încredinţează pe lângă ţarul Rusiei în timpul războiului ruso-otoman dintre anii 1828-1829.

Artişti francezi ca Théodor Valerio sau Auguste Raffet văd România prin prisma personajului de tip romantic care porneşte în căutarea unei lumi exotice.

Théodor Valerio (1819-1879) (il. 31) călătoreşte între anii 1851 şi 1852 în Ungaria, mai târziu coboară pe Dunăre în Banat, rătăcind cu creionul în mână timp de doi ani. Publică un album şi foi separate „Souvenirs de la monarchie autrichienne”. În album sunt înserate şi scene militare de la Calafat şi Silistra, iar în capitolul referitor la Dalmaţia sunt surprinşi şi câţiva ţărani români. Valerio mai trece pe la noi într-o a doua călătorie, între 1854-1855, ecourile ei apărând în revista „Illustration”. De asemenea, în „Le Tour du Monde” în mai multe numere, apar desene ale sale având ca subiect „Souvenirs d’un voyage chez les Slaves du Sud”, cu un text scris de G. Perrot. Reprezentativă pentru această idee este lucrarea Cioban român din împrejurimile Oradiei.

Colegul său de la şcoala lui Charlet, Auguste Raffet (1804-1860) (il. 32) ştie să surprindă ca nimeni altul pitorescul şi aspectul inedit al locurilor pe care le vizitează. Îl însoţeşte pe prinţul rus Anatol Demidoff într-o  expediţie ştiinţifică în sudul Rusiei. Peripeţiile călătoriei din 1837 sunt publicate în lucrarea lui Demidoff „Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée, par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie”, apărută la Paris în 1840. Ea este şi un document pentru perioada regulamentară în Principate.

În momentul când acești artiști de sorginte franceză vor cunoaşte bine această lume şi chiar vor milita pentru ea, modul de transpunere a ideii se va face direct prin imagine. Un exemplu de acest fel este suplimentul revistei „Illustration”, Album Moldo-Valaque (il. 33) tipărit la Paris, de fostul consul francez Etiénne Adolphe Billecoq şi ilustrat de Michel Bouquet şi Charles Doussault. Gravurile sunt realizate de Geoffroy în xilogravură, procedeu răspândit în epocă pentru foile de jurnal. Încă din frontispiciu, metafora celor două surori este redată prin alăturarea Parisului cu Severinul, străbătute de două ape (Sena şi Dunărea).

Doussault prezintă în antiteză aspectul levantin plin de imobilism oriental al unor colţişoare şi serbările cosmopolite ale înaltei societăţi. Din aceste imagini, Doussault recreează o lume, lumea oraşului Bucureşti în secolul al XIX-lea.

Michel Bouquet (1807-1890) (il 34) se opreşte cu interes asupra porturilor românilor din Valahia în albumul pe care îl intitulează «Album Valaque» încă din 1841, când călătorea în Moldova.

Tipul de Dorobanţ din Romanaţi, este un tip de jandarm de ţară, o adevărată mixtură ţărănească şi orientală. Aşa numitul Om de la munte este îmbrăcat cu o enormă şubă de blană şi o căciulă imensă tot din blană, care îi dă un aspect aproape sălbatic.

Bouquet şi Valerio mai târziu, privesc cu mult interes costumul Arnăuţilor, al Dorobanţului, cu căciula neagră de oaie, în formă de cucă, aplecată pe o parte, de fapt costume militare şi poliţieneşti, care vor fi reluate de către Janet-Lange (Ange-Louis Janet) în seria Galerie Royale des costumes, Costumes valaque, publicată în 1842-43.

Un alt artist francez este Auguste Lancelot (1823-1895) (il. 35) care îl însoţeşte pe omul politic V. Duruy în Orientul Apropiat. Lancelot publică în „Le Tour du Monde” articolul „De Paris à Bucarest. – Causeries géographiques”, 1865-1868, redând povestea realizării schiţelor lui. Artistul descrie Bucureştiul cu străzi murdare, spre deosebire de centrul orașului unde vezi etalându-se moda europeană.  Se opreşte asupra Hanului lui Manuc cu pitorescul lui, străbate Găieştiul, apoi Argeşul cu o stradă lungă, cu case de lemn, vizitează mănăstirea Cozia, Ocnele Mari, ajunge la Timişoara şi, plecând, are „sentimentul că a văzut unul din lucrurile mari ale lumiiʺ.

Câţiva artişti, Carol Popp de Szathmari (il. 36) elveţianul Henri Trenk, Amedeo Preziosi şi Emil Volkers, mai târziu, sunt creatorii unor scene de gen în peisaj, adică integrează în peisaj personaje de dimesiuni reduse, tratate astfel încât să anime cadrul natural sau rustic.

Carol Popp Szathmari (1812-1887), realizează un număr de peisaje rurale sau urbane şi planşe descriptive ale portului popular. El călătoreşte cu creionul în mână şi descoperă peisaje populate de personaje reale, reliefează latura umană, socială şi etnografică deopotrivă. Alături de vederile bucureştene, de peisajele din ţară, el redă scene din mulţime, târguri, pieţe, bazare, bâlciuri, porturi, fiind primul artist care depăşeşte imaginea turistică pe care artiştii francezi o practicau.

În galeria pictorilor călători care s-au perindat prin ţara noastră trebuie să-i rezervăm un loc germanului Emil Volkers (1831-1905). Îl asociem grupului Szathmari-Trenk-Preziosi, deoarece ca şi aceştia, Volkers s-a interesat de figura ţăranului român, de ilustrarea vieţii rurale. Volkers realizează litografii cu Ţărani români în drum spre târg şi multe reprezentări ale Manevrelor regale din 1874, la Buzău, la solicitarea lui Carol de Hohenzollern (il. 37).

Italianul Amedeo Preziosi (1816-1882) invitat în ţară, ca şi Volkers, de domnitor, în 1868-69 în trecere spre Stambul, este un pictor matur, portretist şi peisagist cunoscut. Îl însoţeşte în călătoriile sale prin ţară pe Carol şi împreună cu Szathmari, cu care legase o strânsă prietenie, creionează schiţe de privelişti şi tipuri întâlnite, toate semnate şi datate. El a fost cunoscut mai mult cu albumul apărut cu ocazia «Lunii Bucureştilor» (il. 38)  scos în 1935, album care reconstituie viaţa Bucureştiului din anul 1869.

Fondul despre care vorbim este completat cu multe alte reprezentări de scene bataille-iste, cu vedute românești și alte reprezentări din cele trei Țări Române de-a lungul secolelor.

[1] Johann Adam Lonicer, Pannoniae Historia Chronologica. res per Ungariam, Transylvaniam iam inde a co[n]stitutione Regnorum illorum, usque ad invictiss. Rom. im. Rodolphum II. Vngariae regem christianum 40. et sereniss. Sigismundum Bathorium Trans. etc ducem, maxime vere hoc bello gestae: Vitae item actaet victoriae, Franckfurt, 1596

[2] Hieronimus Ortelius, Chronologia oder Historische Beschreibung aller Kriegsempöhrungen und Belagerungen in Ungarn auch in Sibenbürgen von 1395, Nürnberg, 1602

[3] Adrian-Silvan Ionescu, Modă şi societate urbană, Paidea, 2006, p. 71

[4] G. Oprescu, Ţările Române văzute de artişti francezi, Cultura românească, Bucureşti, 1926