Regele Carol I şi principele moştenitor Ferdinand la Academia Română la şedinţa solemnă din 1912

Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, inv. 35857

La 16 martie 1890, regele Carol I şi regina Elisabeta, împreună cu principele Ferdinand au luat parte la şedinţa Academiei, al cărui membru onorofic, fusese proclamat în ajun, moştenitorul Coroanei. În cuvântul său principele Ferdinand afirma următoarele :

„Este o datorie din partea mea …spre a exprima adâncul meu sentiment de recunoştinţă, pentru marea distincţiune ce Academia mi-a făcut, proclamându-mă membru onorific al acestui aşezământ de cultură naţională… Am avut fericirea, că s-au îngrijit a mă învăţa frumoasa limbă românească, şi mi-a fost drag s-o învăţ, pentru că mi-a înlesnit cunoaşterea de aproape a literaturii populare, a datinilor, a obiceiurilor, dar mai ales a bogatei istorii a neamului românesc. Am putut citi şi înţelege, astfel,  numeroasele publicaţiuni ale Academiei, care mi-au arătat cât de mult s-a făcut pentru propăşirea ştiinţelor şi literelor în România” .

La 22 mai 1915 regele Ferdinand I şi regina Maria însoţiţi de principele Carol au luat parte la şedinţa Academiei Române ţinută cu prilejul decernării premiilor, pentru lucrările cele mai de seamă ale scriitorilor români. 

„În aceste zile de grele griji şi de uriaşe răspunderi, mi-a fost [de] adâncă mângâiere sufletească, când am aflat că sesiunea anuală a fost inaugurată prin proclamarea mea ca protector şi preşedinte de onoare, şi încă prin o rezoluţiune cu totul gingaşe, aceea de a primi pe regina, prea iubita mea soţie, între membrii de onoare” .

Din discursul regelui Ferdinand I, ţinut cu această ocazie

La 14 mai 1919, regele Ferdinand I şi regina Maria împreună cu principele moştenitor Carol au asistat la şedinţa solemnă a Academiei Române în care s-au serbat cu întârziere de trei ani, jubileul de 50 de ani al Academiei Române. Cu această ocazie regele Ferdinand I în discursul său arăta că:

„În lupta sfântă, pentru unirea tuturor Românilor, Academia Română şi-a avut partea ei importantă, pe terenul cultural; de aceea, izbânda ţării, este şi izbânda ei. Când, din imboldul lui Nicolae Creţulescu şi al lui C.A. Rosetti, s-au pus bazele socităţii literare, cu scopul de a se ocupa mai ales de limba română; alegerea întâilor membrii ne arată gândul de înalt patriotism, ce a călăuzit generaţia din 1866, care, bine încredinţată că numai pe baza unităţii de limbă şi cultură se poate clădi trainic viitorul unei naţiuni, a reunit în cercul restrâns al viitoarei academii, pe bărbaţii luminaţi, din toate ţinuturile româneşti, şi astfel România Mare, de azi îşi găsea de o jumătate de secol patria comună, sub acoperişul tânărului aşezământ” .

În testamentul său, regele Ferdinand I a înscris între dispoziţii: să distribuie suma de cincizeci de milioane lei …următoarelor instituţii:

• „Fundaţiei Universitare Ferdinand I, din Iaşi.
• Orfelinatului Agricol „Ferdinand” de pe moşia regală Zorleni, care va rămâne neatins pe această moşie şi întreţinut de viitorul rege al României.
• Academiei Române, pentru ca venitul să servească la un premiu pe numele meu pentru cercetări asupra unor chestiuni economice româneşti.
• Societăţii Geografice Române.
• Bisericii naţionale ortodoxe şi unite, bisericii catolice, bisericii protestante şi israelite.
• Unui institut de ajutoare pentru ofiţeri.
• Socităţii Astra din Sibiu şi unei societăţi de cultură naţională din Cernăuţi şi Chişinău.
• O sumă se va împărţi pentru săracii din Capitalele tuturor judeţelor, după însemnătatea lor istorică şi numărul populaţiei lor” .