Talentul de scriitoare a Virginiei Woolf a tins să umbrească puterea sa centrală: Woolf după cum se poate demonstra este cea mai lirică romancieră în limba engleză. Romanele ei sînt foarte experimentale: o naraţiune, deseori lipsită de acţiune şi destul de ordinară, este refractată -şi uneori aproape dispersată -în conştiinţa receptivă a personajelor. Lirismul intens şi desăvîrşirea stilistică se contopesc pentru a crea un univers supraîncarcat de imagini auditive şi vizuale.

Intensitatea viziunii poetice a Virginiei Woolf elevează cotidianul, uneori banalul spaţiu- deseori mediul de război – a celor mai multe romane ale sale. De exemplu, Doamna Dalloway(1925) se bazează pe eforturile Clarissei Dalloway, o doamnă din societatea înaltă între două vîrste, să organizeze o petrecere, în momentul în care viaţa ei se compară cu cea a lui Septimus Warren Smith, un veteran din clasa muncitoare care revenise de la Primul Război Mondial, purtînd răni psihologice adînci.

Spre far (1927) descrie două zile la distanţă de zece ani. Subiectul are la bază anticiparea familiei Ramsay a unei excursii spre far şi reflecţia ulterioară despre aceasta, precum şi tensiunile familiale adiacente. Una din temele principale ale romanului o constituie zbuciumul procesului creativ pe care pictoriţa Lily Briscoe îl suportă atunci cînd încearcă sa picteze în mijlocul dramei familiale. Romanul este de asemenea o meditaţie despre soarta oamenilor care alcătuiesc o naţiune în mijlocul războiului, şi despre cei care au peirdut pe cineva drag în război. De asemenea, romanul studiază trecerea timpului, şi cum femeile sunt forţate de către societate să le permite bărbaţilor să le consume echilibrul emoţional.

Orlando (1928) este de o altă calitate comparativ cu toate celelalte romane ale Virginiei Woolf, aşa cum sugerează şi subtitlul: „O biografie”. El încearcă să zugrăvească caracterul unei persoane reale, şi este dedicat lui Vita Sackville-West. El are menirea să o consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată şi pentru pierderea casei familiale, deşi prezintă de asemenea o tratare satirică a vieţii şi a operei sale. În Orlando, mijloacele de exprimare ale biografilor istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs.

Valurile (1931) este povestea unui grup de şase prieteni ale căror meditaţii, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult cu un poem în proză decît cu un roman scris în jurul unei intrigi.

Ultima ei lucrare, Between the Acts (1941) face o totalizare şi amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieţii prin artă, ambivalenţă sexuală şi meditaţiile la tema trecerii timpului şi a vieţii, prezentate simultan în degradare şi reînnoire – toate plasate într-o naraţiune puternic fantezistă şi simbolică care cuprinde aproape întreaga istorie engleză. Această carte este cea mai lirică din toate operele ei, nu numai în plan sentimental, dar şi în cel stilistic, fiind în cea mai mare parte scrisă în versuri.

Operele ei au fost traduse în mai mult de 50 de limbi, de scriitori de talia lui Jorge Luis Borges şi Marguerite Yourcenar.