[language-switcher]
Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de artilerie în Franţa continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze şi a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei. În 1799 a organizat o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecări puteri majore europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei în calitate de conducători ai altor ţări europene sub forma unor state clientelare franceze.
Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârşitoare în timpul campaniei şi nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Şasea Coaliţie l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliţia a invadat Franţa, l-a forţat pe Napoleon să abdice şi l-a exilat pe insula Elba. În mai puţin de un an, a scăpat de pe Elba şi s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon şi-a petrecut ultimii şase ani ai vieţii sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deşi Sten Forshufvud şi alţi oameni de ştiinţă au continuat să susţină că a fost otrăvit cu arsenic.
Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deşi considerat un tiran de către oponenţii săi, el a rămas în istorie şi datorită creării codului napoleonian, care a pus fundaţiile legislaţiei administrative şi judiciare în majoritatea ţărilor Europei de Vest.