[language-switcher]
Spre deosebire de Țara Românească, unde Colegiul Național era un loc extrem de important pentru formarea elitelor viitoare, autoritățile din Moldova s-au confruntat cu o concurență acerbă din partea școlilor private.
Pensioanele private erau instituțiile preferate de cei care doreau să urce pe scara socială. Câțiva dintre boierii liberali, care aveau să se afle mai târziu în fruntea campaniei pentru unirea Principatelor, incluzându-i pe Vasile Alecsandri, Constantin Vârnav, Al. I. Cuza, Manolache Roset, Anastasie Panu, Mihail Kogălniceanu, Constantin Negruzzi, au învățat limba franceză împreună și au legat prietenii trainice la pensionul lui Victor Cuénim, deschis în 1828 la Iași.
Revenind în ţară, după moda vremii, Al. Ioan Cuza se înrolează cadet în armată (septembrie 1837), de unde îşi va da demisia trei ani mai târziu. În paralel, îşi continuă studiile la Iaşi – învăţăturile matematice – pentru ca din noiembrie 1837 şi până în primăvara lui 1839 să se afle din nou la Paris.
După întoarcerea din străinătate, Alexandru Ioan Cuza petrece următorii doi ani (1839 – 1841) la Iaşi locuind împreună cu vărul său Nicolae Docan la Eugen Alcaz, aghiotant al domnitorului Mihail Sturdza.
Unirea Principatelor Române îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853 – 1856) şi dorinţei de unire a românilor. Congresul de la Paris (13 februarie – 18 martie 1856) a încercat să pună bazele unei noi ordini europene după Războiul Crimeii, având la bază îngrădirea puterii ruseşti şi a influenţei sale în sud-estul Europei.
Unirea nu era numai o problemă complicată a diplomaţiei europene, ci era în primul rând o chestiune ce privea poporul român.
La 5 ianuarie 1859, Al. Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei. În Ţara Românească situaţia a fost mult mai simplă. Oricine ar fi fost ales în Moldova, trebuia ales şi la Bucureşti. Totuşi, surpriza a fost mare, deoarece deputaţii munteni nu auziseră niciodată de tânărul colonel. Problema a fost tranşată în noaptea de 23/24 ianuarie la hotelul Concordia; a doua zi Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti.
Pentru a obține recunoașterea Unirii, Vasile Alecsandri a fost trimis la Paris, Turin şi Londra, Ştefan Golescu la Berlin şi la Paris, unde urma să-şi împletească activitatea cu aceea a lui Alecsandri, doctorul Ludovic Steege la Berlin şi Viena, iar prinţul Obolenski la Petersburg. Totodată, la Constantinopol, delegaţi munteni conduşi de I. I. Filipescu s-au alăturat deputăţiei moldovene.
Discursul lui Mihail Kogălniceanu exprimă cel mai bine speranțele care se puneau în noul domn: „Prin înălțarea ta pre tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a vroit să împlinească o veche datorie către familia ta, a vroit să răsplătească sângele strămoșilor săi vărsat pentru libertățile publice. Alegându-te pe tine domn în țara noastră, am vroit să arătăm lumei aceea ce toată țara dorește: la legi nouă, om nou. O, Doamne! Mare și frumoasă îți este misia… Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare!; iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru cari mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Nu uita că, dacă cincizeci de deputați te-am ales domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni! … Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetățean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr, și închisă la minciună și lingușire!”.
În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a cumpărat la licitație moșia Ruginoasa de la Banca Moldovei, dorind să o transforme în reședință de vară. El a depus la 13/25 ianuarie 1862, prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, iar apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Din suma depusă de domnitor, 49.441 galbeni și 28 lei au revenit Băncii Moldovei, care a fost autorizată de Banca din Brunsvig să încaseze sumele acordate ca împrumut de fosta Bancă Națională a Moldovei. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze integral palatul. Deși domnitorul a petrecut puțin timp la palat, aici a locuit soția sa, Doamna Elena Cuza, care s-a ocupat de mobilarea și decorarea încăperilor, de grădină și de acareturi. Ea a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului.
Gabriela Dumitrescu, Sef Serviciu Manuscrise-Carte rară
Cătălina Macovei, Sef Cabinetul de Stampe
