În fişierele Serviciului de manuscrise-carte rară, arhivele se derulează în ordine alfabetică, majoritatea alcătuind un fişier clasic, doar unele dintre ele având cataloage individuale, cum sunt, de pildă, arhivele Dimitrie Gusti, Gheorghe Ionescu-Şişeşti, Tudor Vianu sau Petru Comarnescu.

 Aceste materiale se pot încadra în aproape toate domeniile de civilizaţie şi cultură despre care există documente scrise, fiind reprezentate aici aproape toate disciplinele: filosofie, literatură, artă, matematică, fizică, biologie, geografie, ştiinţe juridice, administrative, economico-financiare etc.

Între personalităţile a căror arhivă se păstrează la Biblioteca Academiei, amintim arhiva Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator al Societăţii Academice, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă, întemeietor al presei în Ţara Românească („Curierul Românesc” în 1929 şi „Curier de ambe sexe” în 1837). Regăsim în arhivă, pe lângă articole, note şi însemnări privind teatrul românesc, studii asupra instituţiei vechi a bisericii, fragmente dintr-un studiu privind traducerea Bibliei după Septuaginta şi însemnări diverse.

Se păstrează, de asemenea, acte privitoare la Eforia Şcoalelor şi Instrucţiunea Publică, un proiect privind constituirea Divanurilor Ad-hoc, dar şi Mémoire sur les Principautés Danubiennes (textul Memoriului asupra Principatelor Române adresat lordului Palmerston în 1855 de către Heliade-Rădulescu, Christian Tell şi N. Golescu, în legătură cu aprecierea drepturilor românilor împotriva protectoratului rusesc), însoţit de scrisoarea către lordul Palmerston.

Arhiva poetului şi diplomatului Vasile Alecsandri, donată de Paulina Alecsandri după moartea soţului său, alături de manuscrise şi un mare fond de corespondenţă, ilustrează cronologic etape din viața scriitorului – perioada studiilor la Iași și Paris, debutul literar, activitatea de culegător de folclor și de dramaturg, participarea la Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, activitatea diplomatică și de membru al Societății „Junimea”. Descoperim în arhivă manuscrise autografe ale unor poezii în limba română şi franceză, note de călătorie, traduceri ale versurilor sale în limba engleză de către W. M. Beatty-Kingston şi H. M. Watkins, traduceri în limba franceză făcute de G. Mavrocordat, precum şi traducerea Cântecului gintei latine de către întemeietorul grupării literare a poeţilor felibri, Frédéric Mistral, pentru care i s-a decernat premiul întâi al acestei societăţi literare franceze, în 22 mai 1878, la Montpellier. Actele punctează momente importante, precum ridicarea la rangul de mare comis (1834), numirea în funcţia de arhivar al statului prin decret domnesc (1850), acordarea rangului de velspătar de către domnul Moldovei Mihail Sturdza (1841), de secretar de stat în timpul Căimăcămiei (1858) sau de numire la Departamentul Trebilor Străine, dar şi diplomele primite din partea Societăţii Literare Félibrige. Poet, dramaturg, academician, ministru şi diplomat, V. Alecsandri a adus o contribuţie remarcabilă la formarea statului român modern. Susţinător şi participant la Revoluţia de la 1848, membru în Comitetul Unirii de la 1859, el a ştiut şi a reuşit să surprindă admirabil în opera sa literară, principalele momente ale istoriei naţionale.

O altă mare personalitate a culturii şi vieţii politice româneşti a cărui arhivă se păstrează în colecţiile bibliotecii este Titu Maiorescu, întemeietorul „Junimii” (împreună cu prietenii săi Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th. Rosetti) şi al a revistei „Convorbiri Literare”, care va apărea la Iaşi din 1867 până în 1886, iar după aceea, până în 1944, la Bucureşti.

Arhiva istoricului şi publicistului transilvănean Gh. Bariţiu, una dintre figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Ardeal, a fost inclusă încă de la intrarea în Biblioteca Academiei în fondul de manuscrise româneşti (manuscrisele 966 – 1030).

Dintre arhivele istorice, menţionăm dintru început arhiva Nicolae Bălcescu, constituită cu ocazia donaţiei făcute de Ion Ghica în 1876 şi îmbogăţită ulterior cu materiale provenind de la familia marelui revoluţionar.

De o excepţională valoare documentară, arhiva domnitorului Al. I. Cuza (76 de mape) parcurge evenimentele legate de alegerea sa ca domn al celor două ţări româneşti (la 5 ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești). Menţionăm astfel actele prin care colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti la 5 şi 24 ianuarie 1859, jurământul depus cu ocazia alegerii sale ca domn al Moldovei, firmanele de recunoaştere a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, brevete şi decrete de primire a decoraţiilor din partea sultanului, rapoarte şi decrete privind Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Codul Penal, Legea Instrucțiunii publice, diverse variante ale Legii agrare, precum și crearea Consiliului de Stat. Evocatoare este şi corespondenţa cu diverse personalităţi ale timpului, precum Napoleon al III-lea, Jérôme-Napoléon, Fuad Paşa, mare vizir al Porţii, Ismail Pacha, viceregele Egiptului, Aali Pacha, ministru al afacerilor străine al Sublimei Porţi, sir Henry Bulwer, lord Russel, generalul von Kotzebue, Constantin Negri, James Harris, conte de Malmesbury, generalul Giovanni Durando, Camillo Cavour, Victor Place, contele Walewski.

Completând în parte arhiva domnitorului Al. Ioan Cuza, arhiva Mihail Kogălniceanu, om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist, prim-ministru al României (1863), ministru al afacerilor externe în timpul domniei regelui Carol I, conţine cursuri, studii şi acte diferite din perioada 1860-1891. Dintre materialele aflate în arhivă, amintim Desrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, alte manuscrise despre emanciparea ţăranilor, Raportul asupra bugetului pe anul 1860, Proiectul Proclamaţiei lui Al. I. Cuza către ţară din 1864, Legea rurală, Legea agrară (1864), Legea consiliilor comunale (1864), Proiectul de proclamaţie la intrarea românilor în Războiul de la 1877, proiecte pentru organizarea Dobrogei, Regulamentul Senatului României, a Adunării Elective, proiecte de statut pentru o societate academică etc.

Arhiva ilustrului filolog, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic Bogdan Petriceicu Hasdeu păstrează o serie de materiale care contribuie la reconstituirea personalităţii aceluia care a realizat Cuvente den bătrâni și Etymologicum Magnum Romaniae.

Arhiva scriitorului, arheologului şi politicianului român Alexandru Odobescu, fost ministru al monumentelor (1863-1864) şi profesor de arheologie la Universitatea din Bucureşti, iniţiatorul colectării documentelor reprezentative ale naţiunii într-o bibliotecă academică, conţine diferite studii şi note arheologice, printre care şi materialele pregătitoare pentru publicarea volumului Tezaurul de la Pietroasa (Paris, 1889-1900), ca şi proiectul pentru Chestionarul arheologic, pe care l-a realizat şi se află în fondul de manuscrise româneşti (cotele 223-2304).

Arhiva Grigore Tocilescu, istoric, arheolog, epigrafist şi folclorist, membru al Academiei Române (1890), oferă noi perspective privind şcoala românească de arheologie, iar înscrisurile, actele şi corespondenţa din perioada 1873-1910, cu oficialităţile sau colaboratorii, reprezintă mărturii valoroase despre studiile sale privind sistemul de fortificaţii din vestul Munteniei, săpăturile de la cetatea Adamclisi sau Valul lui Traian.

Ion Ghica este prezent în colecţia de arhive personale cu materiale ce ilustrează atât activitatea sa politică (a fost prim-ministru al României de două ori, între 1866 și 1867, respectiv între 1870 și 1871, participant la Revoluţia de la 1848, Bei al Samosului în perioada 1853-1859), cât şi activitatea în cadrul Academiei Române, al cărei preşedinte a fost în patru mandate (1876-1882, 1884-1887, 1890-1893 și 1894-1895). Eminent matematician şi diplomat, Ion Ghica a fost unul dintre oamenii politici care au marcat societatea românească la mijlocul veacului al XIX-lea. 

Arhiva Ion Bălăceanu, cu un rol important pe tărâmul diplomatiei româneşti în vremea cuceririi şi consolidării independenţei naţionale, în care remarcăm existenţa manuscrisului de memorii intitulat Souvenirs politiques et diplomatiques din anii 1848-1903, arhiva Grigore Basarab Brâncoveanu-Bibescu (1827-1886) în care actele de familie datează încă din secolul al XVII-lea; arhiva prinţului George Bibescu, în care se regăsesc documente referitoare la Aşezămintele Brâncoveneşti şi la Palatul Bibescu din Bucureşti; arhiva I. Gh. Duca, ce conţine notele zilnice ale acestuia în perioada în care era ministru al afacerilor străine (1922-1926). Putem adăuga arhiva familiei Brătianu, care conţine acte referitoare la aproape toţi membrii acesteia, Ion C. Brătianu, Gh. Brătianu, Vintilă Brătianu, Ionel Brătianu, Constantin I. C. Brătianu, memoriile autografe ale Piei Brătianu, sub forma unor scrisori adresate Sabinei Cantacuzino în perioada 1917-1920, memoriile Sabinei Cantacuzino din perioada 1893-1941, acte de studii şi de proprietate ale membrilor familiei (1634-1904).

Arhiva familiei Rosetti, importantă prin vechimea şi conţinutul actelor, cum ar fi actul de numire a vornicului Răducanu-Rosetti în postul de şef al Departamentului Secretariatului de Stat, semnat de Gr. Al. Ghica la 16 noiembrie 1851, dar şi arhiva generalui Radu R. Rosetti, reputat cercetător al istoriei militare a poporului român; arhiva politicianului liberal român, de trei ori prim-ministru al României (1862-1863, 1865-1866 şi 1867), Nicolae Kretzulescu, în care regăsim genealogia boierilor Kretzuleşti, de la marele vornic Iordache şi soţia sa Safta, fondatorii bisericii Kretzulescu la 1722; arhiva diplomatului şi bibliofilului C. I. Karadja, în care există documente istorice de preţ, adunate din ţară şi străinătate; arhiva omului politic Constantin Argetoianu, cu însemnări captivante ca informaţie şi stil din timpul carierei de ministru de justiţie; arhiva cărturarului, bibliofilului, folcloristului şi editorului român Gh. T. Kirileanu, care cuprinde însemnări deosebit de interesante din perioada când a fost bibliotecarul Palatului Regal; arhiva Mihail Sturdza vv., care conţine acte ale administraţiei Principatelor Române din perioada 1827-1845.

Arhiva D. A. Sturdza, de proporţii considerabile, conţine diverse însemnări privind alegerea şi domnia lui Al. I. Cuza, a lui Carol I, convenţiile Principatelor cu Poarta Otomană, convenţii încheiate cu Germania, Turcia, Rusia, Serbia, Ungaria, Grecia, Firmanul de destituire al domnitorului Al. V. Ghica (1842), documente privind Unirea Principatelor din 1850-1859, Contractul pentru baterea monedei naţionale, Actul de recunoaştere a regalităţii de către Poartă, Dreptul de succesiune la tron, telegrame privind Răscoala de la 1907, note referitoare la organizarea Bisericii Române, chestiunea Zappa, procesul Hallier, de construire a portului Constanţa (1901), acte relative la proprietăţile Academiei Române (1898-1903), materiale privind Comisia Europeană a Dunării (reunite în volumul Recueil de documents relatifs à la liberté de navigation de Danube, publicat la Berlin în 1904) etc.

Putem adăuga arhivelor enumerate mai sus o arhivă diplomatică, ce include rapoarte consulare şi corespondenţă oficială: arhiva consulilor austrieci (1798-1918), în care se evidenţiază corespondenţa primită de Michäel Merkelius, agent consular al Imperiului Habsburgic la Bucureşti şi rapoartele adresate Ministerului de Externe al Imperiului de Konstantin von Dumba, Agenor Goluchowski, Lippert; Consuli englezi, documente diplomatice culese de D. N. Ciotori din fondurile de la State Papers şi Foreign Office, între care corespondenţa Lordului Thomas Elgin, ambasador al Marii Britanii la Constantinopol; arhiva consulilor francezi, care include corespondenţa consulilor francezi din Bucureşti în perioada 1814-1850 şi copii ale rapoartelor consulare de la Iaşi în perioada din preajma Unirii Principatelor; arhiva consulilor italieni, incluzând rapoarte diplomatice ale consulilor italieni la Constantinopol; arhiva consulilor din Ţările de Jos, cuprinzând corespondenţă adresată lui Leopold I, regele Belgiei, dar şi copii după corespondenţa diplomatică a lui Costache Negri, agentul trimis în 1859 şi recunoscut chiar de către Poartă drept unic reprezentant al celor două țări române.

Arhiva savantului Nicole Iorga, de mare întindere şi complexitate, confirmă preocupările enciclopedice ale istoricului de renume internaţional. Fac parte din această arhivă manuscrise, note de călătorie din Turcia, Italia, Spania, Elveţia, Austria etc., epigrame, recenzii despre cărţile unor autori şi prefeţe la ediţii de istorie a cărţii, studii de istorie naţională şi internaţională în mai multe limbi, despre începuturile poporului român, latinitatea românilor, relaţiile dintre Rusia şi România, Revoluţia de la 1848, Imperiul Austro-Ungar, impresiile diplomaţilor străini aflaţi în Principatele Române, ca şi studii despre diferite personalităţi străine.

Arhiva istoricului şi militantului unionist bucovinean Ion Nistor, membru al Academiei Române, adaugă colecţiei de arhive a Bibliotecii, al cărei director general a fost în perioada  1941-1942, manuscrisele cărţilor sale: Documente privitoare la istoria românilor (publicată în 1938), Istoria Basarabiei (publicată în 1923), Unirea Bucovinei (publicată în 1928), diplome, decoraţii şi brevete, precum diploma de doctor în filozofie obţinută la Viena în 1909, Ordinul Coroana României, primit în 1922, numirea în calitate de ministru al muncii, sănătății și ocrotirii sociale din 1934.

Şcoala filosofică românească este reprezentată în cadrul colecţiei de arhive personale şi de Petre P. Negulescu, în a cărui arhivă se regăseşte manuscrisul monumentalei lucrări Destinul omenirii (patru volume apărute în perioada 1938-1944) şi de Constantin Rădulescu-Motru, de la care se păstrează în arhivă, pe lângă lucrări de filosofie şi psihologie, un interesant jurnal din perioada anilor 1943-1949, intitulat Revizuiri şi adăugiri. Constantin Rădulescu-Motru este unul dintre puţinii creatori de sistem filosofic din România, gânditor cu o vastă arie de cuprindere intelectuală, care a fundamentat sistemul „personalismului energetic”, conform căruia evoluţia personalităţii umane spre desăvârşire este rodul tuturor energiilor universului.

Se adaugă acestor valoroase materiale documentare arhiva Dimitrie Gusti, fondatorul Școlii Sociologice de la București.

În privinţa arhivelor personale aparţinând unor scriitori români, destul de numeroase, ele oferă cercetătorului posibilitatea reconstituirii unor texte sau variante de text, recreând imaginea laboratorului de creaţie al truditorilor scrisului.

Astfel, în arhiva George Coşbuc, regăsim şpalturile traducerii la Divina comedie, a lui Dante, cu note şi corecturi autografe care reprezintă, de fapt, textul final al traducerii.

Arhiva poetului român şi politicianului Octavian Goga cuprinde poezii autografe şi articole, aceea a lui Alexandru Macedonschi conţine acte ale familiei din perioada 1812-1921, dar şi diploma de membru titular al Societăţii Astronautice din Franţa (1907).

De la regina Elisabeta a României, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva, s-au păstrat, incluse în arhiva Tzigara-Samurcaş, peste 32 de manuscrise de poezie legate în caiete, manuscrise de teatru şi proză, pagini de jurnal şi scrisori de la oameni celebri ai vremii, diferite diplome.

Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta, poetă şi memorialistă, a lăsat Academiei, prin intermediul verişoarei sale Alexandra Fălcoianu, întreaga sa arhivă, compusă din manuscrise, ediţii prime, extrase din diferite ziare şi reviste, acte şi un bogat fond de corespondenţă, ilustrând activitatea culturală desfăşurată în capitala Franţei şi la Societatea Naţiunilor.

Arhiva prozatorului şi dramaturgului Liviu Rebreanu, donată de soţia sa în 1947, odată cu manuscrisele şi bogat fond de corespondenţă, înglobează variante ale unora din romane, precum Răscoala sau Pădurea spânzuraţilor, traducerea în limba franceză a romanelor Gorila, Jar, Crăişorul, Spovedanii, Ion, Cuceritorul, Spânzuraţii, Plicul, Vis năprasnic, Amantul din lună, Traiul, Atala sau traducerea în germană a romanelor Ion şi Ciuleandra.

O altă arhivă personală despre care se poate spune că este un exemplu al unui laborator de creaţie este aceea a romancierului, dramaturgului, nuvelistului și poetului Camil Petrescu, care reuneşte numeroase variante ale operelor pe care le-a publicat: Un om între oameni (scris în perioada 1953-1957 şi rămas neterminat), Act veneţian, Articol politic, Pigmalion, Stridiile etc.

Există, de asemenea, arhiva personală a geniului poetic reprezentativ al literaturii române, Mihai Eminescu, prozator şi jurnalist deopotrivă, care reuneşte câteva acte ce marchează excepţionalul său traseu biografic: certificatul de şcolaritate de la Hauptschule din Cernăuţi (1860), certificatul de Gimnaziu (1861), diverse petiţii, ca şi raportul medicului Spitalului Sutzu.

Să amintim şi arhiva „celui mai mare dramaturg român”, I. L. Caragiale (în care regăsim traduceri în limba franceză ale operelor sale şi versuri ocazionale), apoi a scriitorului Geo Bogza (în arhiva căruia se păstrează manuscrisul iniţial al romanului Cartea Oltului, dar şi creaţii din perioada avangardistă), ori arhiva poetului rondelurilor, Alexandru Macedonski, care conţine acte personale şi de familie din perioada 1869-1912, poezii în limba franceză şi română, epigrame, însemnări personale etc.

Arhiva personală a criticului literar şi scriitorului George Călinescu ilustrează diverse aspecte ale creaţiei sale şi putem menţiona manuscrisele monografiilor Vasile Alecsandri, Grigore M. Alexandrescu, variante ale lucrării Estetica basmului, manuscrisul Istoriei literaturii române, articole despre scriitori români şi străini, despre romantism şi clasicism, textul unor conferinţe, note, ca şi lucrarea sa de doctorat – analiza literară a unui manuscris eminescian, Avatarii Faraonului Tla.

Şcoala de matematică românească, formată la începutul secolului trecut, avându-şi rădăcinile în cele trei mari şcoli matematice ale vremii, franceză, germană şi italiană, este reprezentată în colecţia de arhive personale de nume a căror rezonanţă este încă vie: Spiru Haret, Alexandru Ghica, Miron Nicolescu, Grigore C. Moisil.

Personalitatea lui Spiru Haret, matematician, astronom, profesor de elită şi om politic căruia şcoala românească îi datorează reformarea învăţământului pe baza câtorva principii valabile şi astăzi.

Alexandru Ghika, matematician și pedagog român, membru al Academiei Române, este considerat fondatorul școlii românești de analiză funcțională, iar în arhiva sa se găsesc, în manuscris, cursurile de teoria mulţimilor, evoluţia şi principiile calcului funcţional. În această specialitate, Al. Ghika a introdus o serie de noțiuni noi, cum ar fi punctele periferice și punctele interstițiale, preluate ulterior în tratate din întreaga lume.

Arhiva lui Grigore C. Moisil, considerat părintele informaticii românești, reuneşte în cuprinsul a 76 de mape lucrări autografe în domeniile mecanicii, analizei matematice, geometriei, algebrei și logicii matematice, dintre care se disting: Funcţionarea reală a schemelor cu contacte şi relee, Teoria algebrică a circuitelor cu tranzistori cu funcţionare într-un singur timp, Sur la théorie des groupes infinis, Concepte matematice clasice, Elementele cinematicii, Alegebra logicii, Logica pozitivă etc.

În arhiva Miron Nicolescu, preşedinte al Academiei Române în perioada 1966-1975, regăsim manuscrise ale unor articole privind şcoala matematică românească, discursuri ţinute la Academie.

Un loc aparte îl ocupă arhiva Traian Vuia, cel care a fost pionierul aviației mondiale, în care se regăsesc: Memoriul adresat Academiei Franceze în 1903 privind aeroplanul automobil, planurile aeroplanului automobil, o prefaţă la o istorie a începuturilor aviaţiei, planuri ale elicopterelor Vuia, planuri ale generatorului Vuia-Yvonnau şi aplicaţiile lui, copie autografă după scrisoarea către l’Aerophil din 8 iulie 1906, când a trimis fotografia aeroplanului său, brevetele de invenţie din anii 1888-1913, calcule de maşini, generatoare etc.

Există, în cadrul colecţiei de arhive personale, unele arhive cumulative ale unor personalităţi din câteva domenii distincte: arhiva actorilor, din care se remarcă nume ca: Mircea Balaban, Agatha Bârsescu, Ion Brezeanu, Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Aristizza Romanescu, Lucia Sturdza Bulandra, Mărioara Voiculescu, arhiva artiştilor plastici  (Constantin Artachino, Apcar Balthazar, Octav Băncilă, B’Arg, Constantin Brâncuşi, N. Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Luchian, Th. Pallady, Carol Popp de Szatmari, Nicolae Tonitza, Dimitrie Paciurea), arhiva medicilor (Gr. Romniceanu, Constantin Cantacuzino, Ioan Polizu etc.), arhiva muzicienilor (Alfred Alessandrescu, Teodor Brediceanu, D. Cuclin, Sabin Drăgoi, Ionel Perlea, D. Popovici Bayreuth, George Enescu, etc.).

Cea mai importantă este, fără îndoială, arhiva George Enescu, donată Bibliotecii Academiei de avocatul Romeo Drăghici, bun prieten al compozitorului. Sunt reunite în această arhivă programe ale concertelor din Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii (unde în 1911 Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler, a interpretat Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9), materiale referitoare la fondarea Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti, al cărei preşedinte a fost în perioada 1920-1948, la activitatea de profesor (a ţinut cursuri de interpretare muzicală, stilistică, analiză şi forme muzicale la École Normale de Musique din Paris, École Instrumentale „Yvonne Astruc” din Paris, Accademia Musicale Chigiana din Siena, Universitatea din Illinois, The Mannes Music School din New York, la Brighton şi Bryanstone), memorii ale Marucăi Cantacuzino-Enescu, corespondenţă oficială, note diverse, alături de ultima sa dorinţă, aceea de a fi înmormântat la Tescani.

O arhivă deosebit de interesantă din punctul de vedere al istoriei literare, este aceea a revistei „Luceafărul”. Publicaţia a apărut la 1 iulie 1902 la Budapesta. Dintre membrii comitetului de redacţie îi amintim pe Aurel P. Bănuţ, Ion Lupaş, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan şi George Zăria, coordonaţi de profesorul de limba română, Alexandru Ciura, de la Blaj. Din 1904, se adaugă şi numele scriitorului şi publicistului O. Tăslăuanu, proprietar, apoi redactor-responsabil al publicaţiei.

Arhiva bibliotecarilor, al cărei conţinut reflectă existenţa şi activitatea acestei instituţii, este repreyentată de nume ca: Ioan Bianu, Nerva Hodoş, George Baiculescu, Nicolae Georgescu-Tistu, Ioan Lupu, Traian Popovici, Lucian Predescu, Gabriel Ştrempel.

Arhiva Ioan Bianu, primul director şi organizatorul Bibliotecii Academiei Române, conţine atât materiale cu caracter ştiinţific, cum sunt traducerile de documente despre Războiul ruso-turc din 1877-1878, cât şi comunicări privind mişcarea culturală românească în secolul al XVIII-lea, materiale pregătitoare pentru Bibliografia cărţii româneşti vechi, studiu privind Biblia spătarului Nicolae Milescu, cursuri de limbă şi literatură română ţinute la Facultatea de Litere din Bucureşti în anii 1902-1910, dar şi alte materiale.

Dintre arhivele mai nou constituite, se remarcă o serie de nume ale diasporei româneşti: Constantin Virgil Gheorghiu, Ştefan Baciu şi Dumitru Ţepeneag. Arhiva scriitorului şi diplomatului Ştefan Baciu, născut la Braşov în 1918, care i-a avut ca profesori la Liceul Andrei Şaguna pe Emil Cioran şi Octav Şuluţiu, a fost constituită din materialele trimise de el pe parcursul mai multor ani din Honolulu. Arhiva prozatorului Dumitru Ţepeneag, întemeietor, alături de Leonid Dimov şi alţii, al noului curent literar cunoscut ca onirismul estetic, a fost constituită prin donaţiile succesive ale scriitorului, făcute la îndemnul prietenului său, academicianul Eugen Simion.

Având în vedere cantitatea şi valoarea cultural-istorică a materialelor existente în colecţia de arhive personale, valorificarea lor prin circuitul de cercetare, ca şi prin publicare sau prin expoziţii tematice este o constantă a activităţii Serviciului de manuscrise-carte rară.