Se ştie că, până la apariţia tiparului, mai întâi în China, pe la sfârşitul secolului al IX-lea, apoi în Europa, către mijlocul veacului al XV-lea, principalele mijloace de înregistrare, conservare şi vehiculare – în timp şi spaţiu – a gândirii umane au fost manuscrisele.
În Orientul Antic se scria pe tabliţe de ceramica, iar în Egiptul, Grecia şi Roma aceleiaşi epoci, mai cu seama pe foi de papirus. Începând cu secolul al II-lea, atât în Orient, cât şi în Occident, se răspândeşte scrisul pe suluri de pergament, numite rotulus, care înlocuiesc treptat papirusul şi tăbliţele de ceramică.