[language-switcher]

Elevi din Făget în vizită la Biblioteca Academiei Române

Organizatori: Academia Română și Biblioteca Academiei Române 

24 – 26 august 2026,

 

50 de copii din satul Făget, județul Alba, localitatea natală a lui Ioan Bianu, au vizitat, în perioada 24–26 august 2026, Academia Română și Biblioteca Academiei Române.

Luni, 24 august 2026, elevii, însoțiți de profesorii lor, au vizitat Expoziția permanentă a Bibliotecii Academiei Române, unde au putut descoperi colecțiile de carte, fotografii și periodice, fondurile de manuscrise și arhivă, precum și materiale cartografice și lucrări de artă.

După vizitarea sălilor de lectură, elevii au continuat turul ghidat la Academia Română, unde au putut admira spațiile istorice, Aula Academiei și exponate reprezentative pentru istoria instituției.

Ulterior, aceștia s-au reunit în apropierea bustului lui Ioan Bianu, unde au realizat o fotografie de grup în amintirea vizitei la București.

 

Miercuri, 26 august 2026, copiii au fost primiți în Aula Academiei Române de președintele Academiei Române, acad. Marius Andruh, și de directorul general al Bibliotecii Academiei Române, prof. Nicolae Noica.

Președintele Academiei Române le-a vorbit celor prezenți despre istoria instituției, despre modul de organizare și funcționare a acesteia, precum și despre institutele de cercetare ale Academiei Române și activitatea membrilor săi.

Directorul general al Bibliotecii Academiei Române le-a prezentat tinerilor informații despre patrimoniul Bibliotecii și despre bogatul său fond documentar, oferindu-le, în dar, volumul aniversar „Dincolo de rafturi. Povestea lui Ioan Bianu”.

Acțiunile fac parte din seria manifestărilor organizate de Biblioteca Academiei Române în lunile august și septembrie, pentru a marca împlinirea a 170 de ani de la nașterea academicianului Ioan Bianu, personalitate marcantă a culturii române și ctitor al Bibliotecii Academiei Române.

DISTRIBUIE

Galerie